Macron îi dă două zile lui Lecornu să formeze Guvernul și spune că „îşi va asuma responsabilitatea” în cazul unui nou eşec

Date:

Președintele francez Emmanuel Macron i-a cerut premierului demisionar Sebastien Lecornu să negocieze formarea Guvernului până miercuri. Macron s-a declarat pregătit „să-și asume responsabilitatea” în cazul unui eșec, informează AFP, citând surse din anturajul președintelui francez.

Prin acest mesaj, șeful statului, care a exclus mereu până acum opțiunea unei demisii, pare să facă să planeze amenințarea unei noi dizolvări a Adunării Naționale, după cea din 2024.

„Îi voi spune șefului statului miercuri seara dacă aceasta este posibil sau nu pentru ca el să poată să tragă toate concluziile care se impun”, a reacționat pe platforma X Sebastien Lecornu.

Fostul ministru francez al economiei Bruno Le Maire, a cărui nominalizare la conducerea Ministerului Apărării a grăbit demisia premierului Sebastien Lecornu, a anunțat luni pe platforma X că renunță să participe la guvern pentru a „permite reluarea negocierilor”.

„Am propus în cursul dimineții președintelui Republicii să mă retrag din guvern fără întârziere și să transfere responsabilitățile mele de ministru al apărării premierului” demisionar, scrie el, afirmând că „dorește ca această decizie să permită reluarea discuțiilor în vederea formării unui nou guvern de care Franța are nevoie”.

Reamintim că numirea sa duminică a suscitat indignarea partidului de dreapta Republicanii (Les Republicains /LR), care vede în Le Maire un simbol al derapajului bugetar din ultimii ani al guvernului macronist și care în consecință a contestat participarea sa în guvernul abia format.

În mai puțin de 14 ore după anunțul privind componența guvernului, criticat imediat și amenințat cu implozia, premierul și-a prezentat luni dimineața demisia președintelui Emmanuel Macron.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara