Peste jumătate dintre persoanele ucise în Fâşia Gaza sunt femei, copii și vârstnici
Mai mult de jumătate dintre cele peste 60.000 de persoane ucise de la începutul ofensivei militare israeliene în Fâşia Gaza sunt femei, copii și vârstnici. Acest lucru a fost anunțat de Ministerul Sănătății din enclava palestiniană, relatează agenția EFE, potrivit Agerpres.
Ministerul a publicat datele oficiale ale victimelor în perioada scursă începând din 7 octombrie 2023, când a început războiul provocat de atacul grupării Hamas asupra sudului Israelului. Atacul a soldat cu moartea a 1.210 de persoane de partea israeliană, majoritatea civili.
Potrivit surselor oficiale, numărul morților în enclava palestiniană a ajuns la 60.034, dintre care 18.592 sunt copii (30,8%), 9.782 femei (16,3%) și 7,3% vârstnici.
În cursul zilei de luni, 122 de persoane au fost ucise și alte 637 rănite în diferite zone din Fâşia Gaza în urma atacurilor israeliene. Dintre acestea, 22 au fost ucise și cel puțin 199 au fost rănite în timp ce se deplasau către puncte de distribuire a ajutorului umanitar.
De când Israelul și-a reluat ofensiva militară în enclava palestiniană pe 18 martie, după ce a rupt armistițiul care era în vigoare din luna ianuarie, s-au înregistrat în Fâşia Gaza cel puțin 8.867 de decese provocate de atacurile israeliene, potrivit raportului zilnic al Ministerului Sănătății din Fâşia Gaza.
Israelul se confruntă cu o presiune internațională crescândă asupra situației umanitare grave din Fâşia Gaza și a relaxat parțial la sfârșitul lunii mai blocada totală impusă enclavei palestiniene la începutul lunii martie. Blocada a condus la o penurie foarte gravă de alimente, medicamente și alte bunuri de primă necesitate.
O „mare parte” a populației Fâșiei Gaza riscă să moară de foame din cauza ofensivei militare și blocadei israeliene, a avertizat directorul general al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus.
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului a acuzat anterior armata israeliană că a ucis recent în enclava palestiniană peste 1.000 de persoane care așteptau să primească ajutor umanitar, marea majoritate în apropierea centrelor administrate de Fundația umanitară Gaza (GHF), o organizație susținută de SUA și Israel și cu o finanțare opacă.
De partea sa, Israelul acuză gruparea islamistă Hamas că exploatează suferința civililor, în special prin furtul unor alimente distribuite și revândute la prețuri exorbitante sau prin deschiderea focului asupra persoanelor care așteaptă să primească ajutor. Autoritățile israeliene susțin cu regularitate că permit trecerea unor cantități semnificative de ajutoare în Fâșia Gaza, dar ONG-urile semnalează numeroase restricții.

