Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe rus, Maria Zaharova, a menționat numele candidatului AUR la alegerile prezidențiale din România, George Simion, și l-a omis pe cel al președintelui ales, Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă. Totodată, Zaharova a calificat drept „patetice” și „ridicole” acuzațiile Bucureștiului referitoare la interferențele Rusiei în alegerile prezidențiale din România.
„Nu este problema noastră”, a spus Zaharova, referindu-se la anularea alegerilor din noiembrie 2024. „La fel cum nu este problema noastră nici etichetarea candidatului presupus pro-rus G. Simion, un personaj naționalist anti-sistem care reprezintă o amenințare la adresa bunăstării actualei elite conducătoare din România și a liniștii birocrației de la Bruxelles. Nu, acestea nu sunt problemele noastre”, a adăugat Zaharova.
Purtătoarea de cuvânt a MAE rus a precizat că „epopeea electorală din România a scos în evidență și o altă problemă – criza de la Bruxelles însăși”. Referindu-se la alegerile din România, oficialul Kremlinului a acuzat Bruxelles-ul „colectiv” de faptul că „a continuat să se prefacă că toate acestea sunt ceva normal”.
Pe 18 mai, în duminica alegerilor din România, Zaharova a criticat deschis procesul electoral din România, spunând „Să nu numiți asta -alegeri-„. Acest lucru a fost o reacție la acuzația Ministerului Afacerilor Externe (MAE) din România cu privire la „interferențele rusești” în alegeri.
Zaharova a comentat postarea purtătorului de cuvânt al MAE, care a denunțat „interferența rusească” în alegerile din România. „În primul rând, v-aş ruga să nu numiţi asta alegeri. În al doilea rând, este imposibil să intervii în aşa ceva, doar ca să ai probleme”, a scris Zaharova, pe Telegram.
Pe parcursul zilei de duminică, utilizatorii aplicației Telegram din România au primit un mesaj trimis de un cont atribuit fondatorului Pavel Durov. La scurt timp după, reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe (MAE) au denunțat „interferența” Federației Ruse în timpul procesului electoral din țară, mesaj întărit și de Ambasada Franței la București.
