Marin Preda a ajuns acasă, într-o seară din primăvara lui 1979, „irascibilizat, vehement cu sine însuși până la desfigurare”. A scos dintr-un ziar împăturit zeci de coli de hârtie scrise cu creionul, pline de semne „ce i se arătau «cabalistice»”. Îl vizitase la Mogoșoaia, notează Ion Caraion în amintirile sale, „o doamnă care ținuse […] să-i întocmească un horoscop complicat, amănunțit, amplu și mai ales obsedant”.
Soția lui confirmă: „a început să-l obsedeze” acel horoscop. „După discuții interminabile am ajuns la concluzia că este necesar să fie luată fiecare prezicere și să se pună în ecuație, față în față, însăși viața trăită a lui Preda cu destinul citit de acea persoană în zodii”. Așa s-a născut „CONTRAHOROSCOP”, un manuscris de cinci pagini care-a fost publicat, după moartea sa, în revista Ramuri.
Acest articol apare, în cadrul campaniei Interviurile secolului XX, grație arhivei digitale Ziarele Arcanum, în care puteți parcurge 150 de ani de istorie a României, așa cum a fost ea consemnată în fiecare epocă prin lentila jurnaliștilor vremii, a publiciștilor, scriitorilor și ideologilor de toate orientările.
Materialul, care ocupă echivalentul unei jumătăți de pagină de ziar, e un soi de autoportret-replică la profilul astrologic prin care „doamna care ținuse să-i facă horoscopul” îi spusese cum prezic astrele că ar fi. Preda, care la 5 august 1979 urma să împlinească 57 de ani, o contrazice, o ironizează, pune întrebări, exclamă, explică, argumentează.
Există o singură mențiune pe care Preda o face, în acest „Contrahoroscop”, la scrierile lui. E o replică la presupusa sa vitalitate și energie: „Fizicul, forța lui energetică m-a părăsit de-atâtea ori, încât mă întreb cum am ajuns până la 57 de ani relativ sănătos! Și să mă însor de trei ori, și să mai scriu și câteva cărți! Ultima, trilogia mea «Cel mai iubit dintre pământeni», e o performanță incredibilă (Mă refer la truda de a scrie 1.100 de pagini în trei ani, mi s-a spus de pildă că prin toamna lui ’77 arătam foarte rău, mulți se temeau pentru mine. Dar eu mă simțeam minunat, aici e toată enigma mea energetică)”.
Fără îndoială că în primăvara lui 1979 Marin Preda era consumat de munca la ultimul lui roman, care avea să apară pe piață în martie 1980; de aici, probabil, și mențiunea din „Contrahoroscop”.
A murit în noaptea de 15-16 mai 1980, la nici trei luni după ce cartea sa a apărut – și a dispărut – din librării. Până și „Urzica”, revistă de umor din perioada comunistă, a găsit de cuviință să facă o aluzie pe tema traficului cu trilogia, numindu-l pe Preda „cel mai prețuit dintre scriitori” și oferindu-le cititorilor, drept consolare, cinci citate din carte și-o caricatură.
Despre „Cel mai iubit dintre pământeni” Preda n-a apucat să vorbească prea mult. S-au păstrat totuși câteva interviuri și conversații – din fericire înregistrate și publicate după moartea scriitorului – de la puținele întâlniri cu cititorii pe care scriitorul le-a avut înainte de moartea sa.
Unul dintre interviurile despre ultimul roman e făcut cu circa nouă luni înainte de publicarea cărții. A fost difuzat la radio în două părți, în august / octombrie 1979, după care autorul, Constantin Vișan, l-a publicat în același an, la 29 noiembrie, în revista „Orizont”, sub titlul „Viața pe planeta noastră e ca un roman foileton pe care-l urmărim zilnic”.
Un alt interviu în care Preda vorbește pe larg despre „Cel mai iubit dintre pământeni” a fost publicat în cotidianul „Scânteia” la 17 februarie 1980, deci cu câteva săptămâni înainte ca acesta să intre în librării. Interviul, luat de Constantin Stănescu, trece aproape neobservat: e rupt în două și înghesuit între o poezie intitulată „Urna de vot”, semnată de Mihai Beniuc, un articol despre ziua ceferiștilor, altul despre întreprinderile care nu refolosesc piese uzate și o coloană cu programul cinematografelor și teatrelor. Titlul, fără nicio legătură cu subiectul interviului: „Romanul și experiența socială a scriitorului”.
