Patronatul Medicilor Specialiști cu Practică Independentă (PMSPI) și Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) și-au exprimat „profunda indignare” față de intenția Guvernului de a nu respecta angajamentele asumate public în ceea ce privește creșterea valorii punctului per serviciu medical în ambulatoriul clinic de specialitate.
Deși premierul și ministrul Sănătății au anunțat în mod repetat majorarea valorii punctului, măsură déjà amânată pentru data de 1 octombrie, medicii specialiști acuză Guvernul de o nouă tergiversare pentru anul 2026 și 2027 și de o încălcare flagrantă a încrederii medicilor și pacienților.
„Subfinanțarea ambulatoriului înseamnă desconsiderarea muncii medicilor specialiști, ignorarea nevoilor pacienților și condamnarea la stagnare sau chiar destabilizarea celei mai eficiente componente a sistemului medical”, se arată în comunicat.
Medicii specialiști solicită respectarea promisiunii de creștere a valorii punctului, buget corespunzător pentru ambulatoriul clinic de specialitate și o strategie transparentă și predictibilă pentru finanțarea cabinetelor independente.
Dacă aceste solicitări nu vor fi îndeplinite urgent, PMSPI și APMA iau în calcul măsuri de protest, inclusiv suspendarea parțială sau totală a activității în contract cu CNAS. „Pacienții și medicii deopotrivă au nevoie de soluții, nu de vorbe goale”, transmit medicii specialiști.
Ambulatoriul clinic de specialitate este considerat de medicii specialiști ca singura alternativă sustenabilă pentru reducerea presiunii asupra spitalelor, oferind servicii medicale de înalt profesionalism, dar cu raport cost-eficientă superior spitalizărilor de zi și continue. Medicii specialiști consideră că Guvernul alege să slăbească ambulatoriul clinic de specialitate, în loc să-l consolideze.

