Această descoperire ar putea aduce o contribuție semnificativă la înțelegerea hiperplaziei benigne de prostată, o patologie răspândită printre bărbații de peste 50 de ani, și ar putea deschide perspective noi pentru elaborarea unor terapii inovatoare.
Ce au constatat specialiștii de la Johns Hopkins
O grupă de savanți de la Universitatea Johns Hopkins a identificat o populație distinctă de celule în prostata umană, care se regăsește într-un număr mai ridicat în zona de tranziție a glandei și în țesuturile afectate de hiperplazie benignă de prostată (HBP).
HBP reprezintă o afecțiune neoncogenă caracterizată prin proliferarea celulelor prostatice. Deși apare frecvent odată cu avansarea vârstei, mecanismele ce determină dezvoltarea sa predominant într-o anumită porțiune a glandei nu sunt încă complet elucidate, potrivit Science Alert.
„Deși hiperplazia benignă de prostată afectează milioane de bărbați la nivel global, oamenii de știință nu înțeleg încă în totalitate de ce se dezvoltă într-o masă zona de tranziție a prostatei, în timp ce alte segmente ale glandei rămân praktic intacte”, a declarat Vasan Yegnasubramanian, autor principal al investigației.
Concluziile cercetării au fost publicate în revista de prestigiu The Journal of Pathology.
Funcția celulelor WIF1+
Cercetătorii au apelat la o metodă de secvențiere a ARN-ului la scară unicelulară pentru a examina țesuturi prostatice neplinice prelevate de la 10 pacienți diagnosticați cu cancer de prostată. Au fost analizate aproximativ 130.000 de celule, provenite din cele trei zone anatomice principale ale glandei.
Investigația a evidențiat un subtip de celule bazale, denumite WIF1+, care sunt mai numeroase în zona de tranziție a prostatei decât în alte regiuni.
Aceste celule prezintă un profil genetic specific și trăsături moleculare ce le diferențiază de celelalte celule din aceeași categorie. Anumite gene asociate lor reagând la androgeni, printre care testosteronul, hormoni esențiali în dezvoltarea și funcționarea prostatei.
Conform specialiștilor, aceste particularități indică faptul că celulele WIF1+ ar putea contribui la transformarea țesuturilor epiteliale și stromale, procese ce ar favoriza dilatarea prostatei.
Rulin Wang, primul autor al studiului, a explicat că aceste celule detin caracteristici moleculare legate de remodelarea țesuturilor și pot interacționa cu celulele vecine. Acest lucru ar putea participa la configurarea unui mediu biologic specific zonei de tranziție, făcând-o mai vulnerabilă la apariția hiperplaziei benigne.
Echipa a examinat, de asemenea, baze de date accesibile public, descoperind dovezi suplimentare care coroborează observațiile inițiale: țesuturile provenite din prostate hipertrofice evidențiau o pondere mai mare a celulelor bazale WIF1+, precum și alterări ale profilului lor genetic.
Prostata hipertrofiată și conexiunea cu riscul de cancer
Zona de tranziție reprezintă porțiunea prostatei ce înconjoară uretra, canalul prin care urina este evacuată din vezică. Când prostata se dilată în acest sector, uretra poate fi compresată, ceea ce dificultează micția și poate genera un jet urinar diminuat sau fragmentat.
Hiperplazia benignă de prostată nu constituie o formă de cancer și nu trebuie confundată cu aceasta. Deși ambele patologii pot surveni la bărbați în vârstă, ele posedă mecanisme și particularități distincte.
Cercetătorii iau în considerare, de asemenea, posibilitatea ca celulele WIF1+ să ofere o explicație pentru un alt fenomen: cancerul de prostată are o incidență mai redusă în zona de tranziție comparativ cu alte regiuni ale glandei. Ei ipotezizează că anumite atribute ale acestor celule ar putea influența inflamația și o cascadă de semnalizare celulară denumită WNT, implicată în proliferarea și diferiențierea țesuturilor.
Această interpretare rămâne, deocamdată, o ipoteză ce necesită investigații ulterioare.
Descoperirea ar putea duce la noi terapii
Deși rezultatele oferă indicii privind mecanismele ce ar putea determina dilatarea prostatei, studiul nu demonstrează că celulele WIF1+ constituie cauza directă a hiperplaziei benigne.
Investigațiile viitoare vor trebui să stabilizească rolul funcțional al acestor celule și să clarifice dacă ele contribuie concret la instalarea afecțiunii.
Dacă această corelație va fi validată, celulele WIF1+ ar putea deveni o țintă terapeutică pentru viitoare tratamente destinate a interveni asupra proceselor celulare implicate în creșterea prostatei.
Studiul a fost publicat în revista The Journal of Pathology, iar rezultatele deschid o nouă direcție de cercetare pentru una dintre cele mai frecvente patologii urologice asociate îmbătrânirii la bărbați.
