Mihai Fifor avertizează: „Întrebarea este simplă: ne trezim și noi sau așteptăm să se întâmple ceva grav în MAREA NEAGRĂ?”

Date:

Deputatul PSD Mihai Fifor a oferit marţi câteva precizări privind problemele de securitate ale României pe Marea Neagră, în special în lumina incidentului recent din Portul Constanţa şi a ameninţărilor la adresa infrastructurii energetice strategice.

„Acum şase luni am tras un semnal de alarmă privind vulnerabilităţile majore de la Marea Neagră. Şase luni! Mă refeream atunci la securitatea infrastructurii critice, la exploatările energetice offshore şi la riscurile tot mai evidente asupra unor obiective strategice esenţiale pentru România.”, a scris el pe pagina de Facebook.

Fifor susţine că evenimentul recent din Portul Constanţa confirmă aceste pericole.

„Săptămâna trecută realitatea ne-a lovit din nou în cap şi s-a dovedit chiar mai gravă decât anticipam. O dronă a reuşit să pătrundă în Portul Constanţa şi să explodeze în apropierea terminalului petrolier. Nu în larg. Nu în apropierea portului. În port.”, a scris el.

„Ne întrebăm oare cât de norocoşi am fost şi de această dată? Că nu a fost rănit nimeni? Că nu a murit nimeni? Se pune totuşi întrebarea: cât ne va mai ţine norocul?”

Deputatul PSD mai adaugă că Portul Constanţa este „vulnerabil la astfel de ameninţări”.

„Săptămâna trecută am avut dovada clară că Portul Constanţa este vulnerabil la astfel de ameninţări, lucru imposibil de acceptat după peste patru ani de război la Marea Neagră. Este de neconceput ca cea mai importantă infrastructură portuară a României şi una dintre cele mai semnificative ale Flancului Estic să fie lipsită de un nivel minim de protecţie împotriva unor asemenea riscuri.”

„Au trecut câteva zile. Incidentul este deja înregistrat şi acoperit de tumultul politic cotidian, atât de specific României. Mai contează astăzi cine era responsabil? Cine a greşit? Ca de fiecare dată, răspunderea este şifonată între instituţii, ministere, agenţii şi structuri cu atribuţii în domeniu, până când nimeni nu mai răspunde pentru nimic. Şi s‑a făcut linişte. Începe Campionatul Mondial de fotbal… românii sunt fericiţi.”

Totuşi, el a subliniat că problema rămâne gravă, mai ales în contextul proiectelor energetice de pe Marea Neagră.

„Este un fapt care ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi: o dronă a intrat în Portul Constanţa şi a explodat în incinta celui mai important obiectiv portuar al României. Este adevărul pe care nicio explicaţie birocratică şi nicio transferare de răspundere nu îl poate şterge. Şi este doar o chestiune de timp până la un nou incident.”

De asemenea, deputatul a criticat lipsa de reacţie politică în acest context şi a remarcat că atenţia autorităţilor este concentrată pe constituirea noului guvern.

„Şi, totuşi, nimeni nu pare să se agite prea tare. Cu sacul plin, Bolojan e deja la ușa Palatului Victoria. Pentru noul guvern, dacă trece, urmează perioada de lucrat la uşi şi butoane. Parlamentul intră în vacanţă în două săptămâni.”

„România nu îşi poate permite să investească miliarde într-un proiect energetic fără să aloce, în paralel, fonduri pentru securitatea acestuia. Este obligaţia noului Guvern al României, oricum s‑ar numi, şi a instituţiei prezidenţiale să trateze cu promptitudine această problemă în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi să elaboreze un plan clar de protecţie a infrastructurii critice din Marea Neagră.”, a mai declarat Fifor.

„Întrebarea este simplă: ne trezim şi noi? Acum? Sau, ca de obicei, ne vom trezi abia după ce se va întâmpla ceva grav?”, a completat deputatul.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

KEMER: Spectacolul natural care transformă Riviera Antalyei în paradisul secret al turiștilor

În ochii turiștilor români, zona Kemer rămâne puțin cunoscută...

Trump îl atacă pe Netanyahu: „ȘOC” în negocierile pentru un acord cu Iranul!

Trump s-a lăudat că Israelul nu ar exista fără...

Liderii G7 fac O SUDORARE DE NOUTĂȚI: sprijină Ucraina și durează sancțiunile împotriva Rusiei!

Declarația comună a liderilor G7 privind aspectele geopolitice, difuzată...
Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara