Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat recent că cei responsabili pentru explozia din Sectorul 5 al Capitalei, care a provocat moartea a trei persoane și rănirea gravă a altor 15, vor fi supuși unor „sancțiuni puternice” și vor răspunde în fața legii, inclusiv penal.
El a adăugat că o anchetă este în desfășurare pentru a stabili cauzele și responsabilitățile în urma deflagrației. Dacă se vor descoperi lacune ale legislației, aceasta ar putea fi modificată.
Bogdan Ivan a abordat problema plasării responsabilității în cazul exploziei, în contextul în care unul dintre locatari a declarat că angajații unei firme partenere a Distrigaz ar fi rupt sigiliul aplicat cu o zi în urmă de companie pe robinetul de alimentare cu gaz.
„Dacă se probează ce afirmă domnul respectiv, cei responsabili, atât de la compania respectivă, cât și cei de la Distrigaz, vor răspunde în fața legii, inclusiv penal, pentru că este inadmisibil ca o situație de acest gen, de o gravitate atât de mare, care s-a lăsat cu pierderea unor vieți omenești, să poată să fie prevenită, iar cei care trebuiau să o prevină să nu-și facă treaba și să condiționeze totul de plata unor bani”, a precizat ministrul.
El a adăugat că, la scurt timp după accident, a avut discuții cu premierul și cu reprezentanții companiei de distribuție a gazelor pentru a coordona măsurile care se impun.
„Am cerut o comisie de anchetă foarte clară pentru a stabili, împreună cu Ministerul de Interne, cu cei de la ANRE, cu cei din Inspectoratul pentru Situații de Urgență, care a fost tot parcursul anterior exploziei, ce s-a făcut, cine ce a făcut și ce trebuia să facă, pentru că există o procedură prin lege, care este extrem de clară”, a menționat Bogdan Ivan.
Acesta a mai precizat că așteaptă rezultatele anchetei pentru a „face lumină” în acest caz și, dacă sunt modificări în legislație sau dacă cineva și-a făcut treaba, „vom schimba și legislația pentru că astfel de evenimente să nu se mai întâmple”.

