Nicușor Dan, la CNN, despre ascensiunea partidelor extremiste: „În România, e mai mult o problemă socială, decât ideologică”

Date:

Președintele ales al României, Nicușor Dan, a declarat luni seară, în cadrul unei intervenții live la postul american CNN, că ascensiunea partidelor de extremă dreaptă are, în România, o explicație mai degrabă socială, decât una ideologică.

„Oamenii sunt nemulțumiți și în aceste condiții au apărut aceste trei partide (AUR SOS, POT – n.r.), mult mai vocale decât restul, care susțin că ei reprezintă opoziția față de sistem. E mai mult o problemă socială, decât una ideologică, în opinia mea. Ceea ce avem de făcut acum este să recâștigăm încrederea românilor, iar statul să fie în slujba cetățeanului și nu a unor rețele de interese”, a spus Nicușor Dan.

Președintele ales al României a fost întrebat de către jurnalistul CNN, Max Foster, dacă victoria sa în alegerile prezidențiale va putea influența și alte alegeri similare în Europa în favoarea candidaților sau formațiunilor pro-europene și va afecta, astfel, ascensiunea extremei drepte în Europa, aflată, în prezent, în creștere.

„Pot vorbi despre România. Cred că, în privința României, ce s-a întâmplat aici este că foarte mulți oameni sunt dezamăgiți de modul în care s-a făcut politică, în ultimii 35 de ani. Sunt nemulțumiți de modul în care statul relaționează cu cetățenii români, la toate nivelele, sunt nemulțumiți de corupție”, a spus Nicușor Dan.

Nicușor Dan a câștigat duminică turul al doilea, decisiv, al alegerile prezidențiale din România.

Biroul Electoral Central a anunțat luni, oficial, rezultatul celui de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, conform căruia Nicușor Dan a obținut 6.168.642 de voturi valabil exprimate, iar George Simion, președintele AUR a obținut 5.339.053 de voturi valabil exprimate.

Astfel, Nicușor Dan a câștigat alegerile prezidențiale obținând 53,6% din voturi în fața contracandidatului său George Simion, care a obținut 46,4%. Potrivit datelor BEC, s-au prezentat la urne 11.641.999 de alegători, fiind înregistrate 11.507.695 de voturi valabil exprimate.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principala Imagine secundara Imagine tertiara