Nicușor Dan va retrimite în Parlament legea privind combaterea discriminării și antisemitismului, după motivarea CCR

Date:

Președintele Nicușor Dan a declarat, vineri, într-o conferință de presă susținută la Ambasada României de la Berlin, că va retrimite în Parlament „Legea Vexler” după ce Curtea Constituțională va publica motivarea.

„Legat de legea inițiată de domnul Vexler, în primul rând completează o lege care există, e în vigoare. În al doilea rând, eu am atacat-o la Curtea Constituțională, cerând Curții Constituționale să constate că aproximativ jumătate din articolele din această completare sunt neconstituționale, opinie pe care o am în continuare, chiar dacă CCR a spus altceva. În continuare cred că a lăsa ambiguitate în mai multe articole din această lege este nociv pentru societate și face ca tensiunea între cele două grupuri, pe care am văzut-o în societate de un an de zile, să se amplifice și să nu se reducă și, după ce Curtea Constituțională va redacta motivarea prin care a respins obiecția mea de neconstituționalitate, în termen de zece zile o voi trimite Parlamentului pe acele articole pe care le-am contestat”, a afirmat președintele Nicușor Dan.

Curtea Constituțională a României a respins, joi, ca neîntemeiată, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, precum și interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.

În sesizarea trimisă la Curte, Nicușor Dan a susținut că statul român trebuie să acționeze cu fermitate pentru a preveni și pentru a combate incitarea la ură și la discriminare de orice fel, însă, dacă nu o face într-o manieră echilibrată, cu respectarea strictă a prevederilor constituționale, efectul va fi contrar. Un alt argument invocat de șeful statului a fost lipsa de claritate a noțiunii de legionar și de fascist.

Președintele Nicușor Dan a anunțat că va retrimite legea în Parlament pentru a fi reexaminată și pentru a se evita orice ambiguitate care ar putea genera tensiuni în societate. El a subliniat că este important să se găsească un echilibru între combaterea discriminării și a antisemitismului și respectarea libertăților fundamentale ale cetățenilor.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara