Nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, la Curtea de Apel Constanţa. Prima instanță l-a condamnat la zece ani de închisoare

Date:

Cel de-al doilea termen în dosarul lui Vlad Pascu, condamnat în prima instanță la zece ani de închisoare pentru accidentul de la 2 Mai, în urma căruia doi tineri au murit, este programat miercuri la Curtea de Apel Constanța.

Procesul este programat să înceapă la ora 11.00. La primul termen, pe 9 aprilie, a fost solicitată o amânare din partea noilor apărători ai lui Vlad Pascu.

La termenul precedent, unul dintre noii avocați ai lui Vlad Pascu, Liviu Cristescu, a explicat în fața jurnaliștilor de ce a solicitat un nou termen.

„Am solicitat un termen pentru pregătirea apărării, având în vedere că am fost angajați de curând în dosar, atât eu, cât și colegul meu. Urmează să analizăm și motivele de apel depuse de persoanele vătămate de curând și sunt destul de extinse. La termenul ce urmează, vor fi puse în discuție toate cererile pe care le-au formulat și pe care prefigurăm că le vor formula atât persoanele vătămate, cât și noi”, a afirmat Liviu Cristescu.

De asemenea, la termenul precedent, Mihai Pascu, tatăl lui Vlad, a declarat jurnaliștilor că regretă ceea ce a făcut fiul său și că nu cere ca acesta să fie liber.

„Vreau să transmit părinților copiilor decedați condoleanțe, înțeleg starea dânșilor. Regret ceea ce a făcut fiul meu și nu am o măsură pe care să o dau la ceea ce s-a întâmplat. Schimb scaunul cu dânșii și îmi dau seama de atitudinea pe care o au și ce să fac, sunt într-o postură în care sunt neputincios. Nu cer ca fiul meu să fie liber. Trebuie să își ispășească pedeapsa pe care o merită”, a afirmat Mihai Pascu.

Vlad Pascu a fost condamnat, în 31 ianuarie 2023, de Judecătoria Mangalia, la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului. Hotărârea nu este definitivă și a fost atacată la instanța superioară.

Judecătoria Mangalia a hotărât să îi interzică lui Vlad Pascu dreptul de a fi ales sau de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a conduce orice categorie de autovehicul, pe o perioadă de cinci ani, de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.

Instanța a mai stabilit ca, din pedeapsa de zece ani de închisoare, să i se scadă durata reținerii și a arestării preventive, de la 19 august 2023 și până în prezent.

Judecătoria Mangalia a admis, în parte, cererile părților civile de acordare a daunelor morale. Astfel, instanța obligă Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România să achite către familiile victimelor și către persoanele rănite peste 1,7 milioane de euro.

În 19 august 2023, Vlad Pascu a condus un autoturism pe DN 39, iar în jurul orei 5.25, în apropiere de 2 Mai, a intrat într-un grup de pietoni. În urma impactului, doi tineri au murit și alți trei au fost răniți.

Vlad Pascu a fugit de la locul accidentului și a fost găsit apoi de polițiști în Vama Veche. Anchetatorii au stabilit că el se afla sub influența mai multor substanțe interzise, printre care cocaină, amfetamină și metamfetamină.

Vlad Pascu a fost trimis în judecată, în luna octombrie 2023, pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principala Imagine secundara Imagine tertiara