
Un ofițer de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș este implicat într-un scandal de proporții, fiind cercetat penal și disciplinar după ce a provocat două accidente rutiere consecutive. Incidentul a avut loc în noaptea de 17 spre 18 ianuarie 2025, pe drumul național 73, în comuna Mihăești, județul Argeș.
Conform primelor date din anchetă, polițistul a fost implicat inițial într-un accident rutier ușor. În loc să aștepte echipajele de poliție pentru cercetări, acesta a părăsit locul incidentului, continuând deplasarea pe contrasens. La scurt timp, a provocat un al doilea accident grav, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 26 de ani din Câmpulung. În urma impactului, atât șoferul celuilalt autoturism, cât și pasagera acestuia, o tânără de 23 de ani, au fost răniți și au necesitat îngrijiri medicale.
Polițiștii rutieri au identificat conducătorul auto vinovat, constatând că este vorba despre un ofițer de poliție. Inspectoratul de Poliție Județean Argeș a transmis că acesta face obiectul unei anchete penale și a unei cercetări interne.
„Din verificările preliminare a rezultat că persoana care a părăsit locul primului accident fără încuviințarea organelor de poliție ar fi pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu un autoturism. Conducătorul autoturismului implicat a fost identificat ca fiind un ofițer de poliție”, au precizat oficialii IPJ Argeș.
Autoritățile subliniază că vor lua măsurile legale necesare în funcție de rezultatul anchetei, atât la nivel penal, cât și disciplinar.

