Peiu (AUR) spulberă tăcerea: ce s-a întâmplat la întâlnirea cu Grindeanu e ULUITOR

Date:

Liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, a declarat marți că reprezentanții formațiunii sunt dispuși să ia legătura cu președintele PSD, Sorin Grindeanu, dacă acesta lansează o invitație la convorbiri, transmițându-i liderului social-democraților că majoritățile se alcătuiesc înaintea consultărilor formale de la Cotroceni.

La Parlament, i s-a cerut să comenteze faptul că șeful PSD, Sorin Grindeanu, nu exclude o majoritate cu AUR.

”Trebuie să înțeleagă un aspect esențial: majoritățile se fac înainte de consultările de la Cotroceni, în jurul unui program și al unui nume de prim-ministru. Dacă ne invită, mergem să stăm de vorbă cu dânsul sau cu reprezentanții PSD. Dacă ajungem la un acord, este bine ca acest lucru să se întâmple înaintea consultărilor formale de la Cotroceni”, a subliniat Peiu.

A precizat că este vorba despre discuții instituționale.

Petrișor Peiu susține că nu există discuții cu parlamentarii ”pe bucăți”: ”Nu există așa ceva. Sunt povești, se laudă ei”.

Întrebat totodată cum va vota un executiv condus de Siegfried Mureșan, care exclude în prezent orice dialog cu AUR, Peiu a arătat că ”nu are nicio șansă”.

”Dacă aș fi fost rău, aș spune că nu comentez ce afirmă fostul premier desemnat. Nu, nu are nicio șansă. Cu cine să mai discute și ce să facă? Este un episod încheiat. (…) Ce să căutăm? Probabil că nici nu vom ajunge acolo (în sală – n.r.)”, a spus senatorul AUR.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara