Luni, Prefectura Gorj a difuzat lista posturilor care vor fi suplinate din structurile unităților administrativ-teritoriale din județ, în urma unei decizii guvernamentale.Cele mai numeroase reduceri se vor regăsi la primăriile municipiilor Târgu Jiu și Motru, precum și la cele ale orașelor.
În data de 16 martie 2026 a fost semnat Ordinul Prefectului Județului Gorj nr. 92, care aprobă numărul maxim de posturi pentru aparatul de specialitate al Consiliului Județean Gorj, pentru aparatele de specialitate ale primarilor unităților administrativ-teritoriale din județul Gorj și pentru instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative de la nivelul județului. Astfel, autoritățile administrației publice locale au obligația de a adopta, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestui număr maxim, hotărâri ale consiliilor locale, respectiv a consiliului județean, pentru punerea în aplicare a noului plafon de posturi, reorganizarea aparatelor de specialitate ale primarilor și a președintelui Consiliului Județean Gorj, precum și a instituțiilor publice create prin hotărâri deliberative, aceste modificări urmând a fi finalizate până la data de 1 iulie 2026.


