Președintele Nicușor Dan a transmis, joi seară, că decizia Curții Constituționale a României (CCR) prin care sunt secretizate declarațiile de avere ale funcționarilor publici și ale demnitarilor „este în contradicție cu un principiu esențial al democrației – transparența” și a subliniat că accesul cetățenilor la astfel de informații „este o garanție a integrității și responsabilității în spațiul public”.
Într-un mesaj publicat pe Facebook, șeful statului caracterizează decizia CCR ca fiind „surprinzătoare” și spune că Parlamentul trebuie să corecteze cu celeritate eventualele problemele din lege.
„Decizia surprinzătoare a Curții Constituționale anunțată astăzi este în contradicție cu un principiu esențial al democrației – transparența în exercitarea funcțiilor publice. Accesul cetățenilor la informații privind declarațiile de avere ale demnitarilor este o garanție a integrității și responsabilității în spațiul public, iar acest principiu trebuie apărat cu fermitate. În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, a scris președintele Dan pe Facebook.
CCR a decis că prevederile legale potrivit cărora declarațiile de avere trebuie să conțină și bunurile și veniturile soților sunt neconstituționale, admittând astfel o sesizare vizând articole ale Legii nr.176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice.
„Curtea a reținut că reglementarea obligă declarantul să furnizeze informații suplimentare privind veniturile și bunurile soțului/soției, fără a-i acorda acestuia din urmă posibilitatea de a-și exprima consimțământul sau de a fi informat cu privire la conținutul declarației. În acest mod, se determină asumarea răspunderii penale a declarantului pentru informații pe care acesta nu le deține/nu le cunoaște în mod direct”, a argumentat Curtea.
De asemenea, declarațiile de avere nu vor mai fi publice, Curtea invocând „concepția europeană orientată spre necesitatea protecției vieții private și a datelor cu caracter personal”, dar și prevederea din Constituție potrivit căreia „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”.
Decizia Curții produce efecte pentru viitor și nu privește declarațiile de avere și de interese depuse anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial.

