Primarul din Chicago, Brandon Johnson, a anunțat că a luat măsuri împotriva planului lui Donald Trump de a desfășura agenți federali în cel de al treilea cel mai mare oraș din America cu scopul de a opri imigrația ilegală. Departamentul Poliției din Chicago nu va fi autorizat să ajute autoritățile federale, iar polițiștii municipali nu vor acorda nici ei ajutor vreunei patrule, control rutier sau punct de control conex în timpul viitoarelor raiduri împotriva migrației.
Brandon Johnson a ordonat tuturor serviciilor orașului să apere drepturile constituționale ale locuitorilor Chicago „de posibilitatea unei imigrații militarizate iminente sau unei desfășurări a Gărzii Naționale de către Guvernul federal”. „Nu primesc ordine de la Guvernul federal”, a respins într-o conferință de presă Brandon Johnson.
Donald Trump atacă de mai multe luni, cu regularitate, Chicago și denunță regulile de „sanctuar” ale orașului, care limitează cooperarea între poliția locală și serviciile federale. Administrația a încercat să taie anumite finanțări federale ale orașului, însă justiția a blocat aceste demersuri.
„Șase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite prin împușcare la Chicago weekendul trecut, iar J.B. Pritzker, guvernatorul slab și patetic al Illinoisului, tocmai a spus că nu are nevoie de ajutor să prevină CRIMINALITATEA. E NEBUN! Ar face mai bine să rezolve această problemă REPEDE, altfel venim! MAGA”, a tunat sâmbătă republicanul pe rețeaua sa Truth Social.
O intervenție federală la Chicago ar putea începe la 5 septembrie și dura aproximativ 30 de zile, susțin doi oficiali americani. În Chicago se află o populație importantă de imigranți, iar orașul și statul aplică unele dintre cele mai stricte reguli din țară prin care interzic orice cooperare cu serviciile federale și controlul imigrației.
Donald Trump „este imprudent și scăpat de sub control”, a denunțat în conferința de presă de sâmbătă Brandon Johnson. „El reprezintă cea mai mare amenințare la adresa democrației noastre pe care am cunoscut-o în istoria țării”, a denunțat el.
Guvernatorul democrat J.B. Pritzker a denunțat puternic, în urmă cu câteva zile, planurile Casei Albe și l-a acuzat pe Donald Trump de faptul că vrea „să ne militarizeze orașele și să pună în pericol democrația”. El a precizat că nici biroul său și nici Primăria Chicago nu au consultat în avans.
„Administrația caută mijloace prin care să ne ocolească instituțiile, să desfășoare forțe fără să se coordoneze și să pună bazele unei puneri în discuție a alegerilor noastre”, a adăugat el.
Casa Albă i-a răspuns că trimiterea agenților federali are ca scop „lupta împotriva criminalității”. „Dacă acești democrați s-ar concentra asupra luptei împotriva criminalității în propriile lor orașe, în loc să dea lovituri de publicitate criticându-l pe președinte, comunitățile lor ar fi mult mai sigure”, i-a replicat sâmbătă, într-un comunicat, o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Abigail Jackson.

