Deciziile adoptate de Curtea Constituțională a României în ultimii doisprezece ani clarifică amplitudinea puterii președintelui în alegerea prim‑ministrului, conform art. 103 din Constituție.
Articolul 103 din Constituție, denumit și „Învestitura”, prevede: „(1) Președintele României desemnează un candidat la funcția de prim‑ministru, după ce a consultat partidul care deține majoritatea absolută în Parlament sau, în lipsa unei astfel de majorități, partidele reprezentate în Parlament”.
Jurisprudența CCR din ultimii 12 ani: „Premierul desemnat nu este exclusiv alegerea Președintelui. Constituția nu permite o utilizare arbitrară a prerogativei prezidențiale”
Ultima soluție a Curții Constituționale pe această temă datează din 2020, referitoare la un conflict constituțional dintre Președintele României (Klaus Iohannis) și Parlament, când președintele a propus pe Ludovic Orban ca premier, după ce acesta fusese demis prin votul aceluiși Parlament. În decizia CCR se citează:
„Conform jurisprudenței Curții Constituționale, „candidatul desemnat de Președinte la funcția de prim‑ministru nu constituie alegerea exclusivă a Președintelui, ci rezultatul unor consultări și/sau negocieri cu partidul care deține majoritatea absolută în Parlament sau cu grupurile parlamentare, în lipsa unei astfel de majorități”. (Decizia nr. 875 din 19 decembrie 2018, par. 65)
Prin urmare, chiar dacă, cum reiese și din argumentele prezentate în această speță, procedura prevăzută de art. 103 alin. (1) din Constituție este flexibilă, nu permite președintelui să exercite în mod discreționar competența sa.
În contextul respectiv „nu se poate neglija nici rezultatul alegerilor concurente, nici scopul final al procedurii, adică alegerea unui candidat capabil să asigure coagularea unei majorități parlamentare și să obțină votul de încredere”. (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, par. 318)
De aceea, „Președintele României nu are rolul de decident în această etapă, ci de arbitru și mediator între formațiunile politice; el poate desemna ca și candidat doar persoana propusă de alianța sau partidul ce deține majoritatea absolută a mandatelor parlamentare sau, în absența acesteia, pe reprezentantul care poate garanta sprijinul parlamentar necesar pentru obținerea votului de încredere”. (Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, par. 319)
Aceste observații, formulate de Curtea Constituțională în analiză privind o propunere de revizuire constituțională, au caracter general obligatoriu.
Ele se referă la interpretarea și aplicarea cadrului constituțional în vigoare și, invocând art. 152 din Constituție, susțin constatarea neconstituționalității dispoziţiilor privind procedura de învestitură și numire a Guvernului propuse de iniţiatorii revizuirii (vezi paragraful 326 al deciziei menționate).
Astfel, în temeiul Deciziei nr. 80 din 16 februarie 2014, definitivă și cu forță generală, CCR a declarat neconstituțională „modificarea art. 103 alin. (1) şi (3) și adăugarea a trei alineate noi (alin. 31‑33) referitoare la modalitatea prin care Președintele desemnează candidatul la funcția de prim‑ministru”, întrucât „încalcă limitele revizuirii stabilite de art. 152 din Constituție” (art. II pct. 19 din dispozitiv).
Asemenea motive au fost reânunțate și în deciziile din 2018 (conflict între Președinte și Prim‑ministru), precum și în decizia nr. 80 din 2014, referitoare la propunerea de revizuire a Constituției, unde considerentele au caracter obligatoriu.
Cum a explicat Nicușor Dan alegerea lui Eugen Tomac, contrazicând jurisprudența CCR: „Având în vedere neînțelegerile dintre partide, am propus un prim‑ministru independent de parlament”
În aceeași zi, joi, când a proclamat pe Eugen Tomac prim‑ministru, președintele Nicușor Dan a expus motivarea alegerii sale, afirmând că a optat pentru o persoană independentă de partidele parlamentare, contrazicând astfel esența jurisprudenței CCR pe această temă:
„Pentru că partidele nu reușesc să ajungă la un acord, singura soluție posibilă este un prim‑ministru care să nu fie afiliat la vreun partid din Parlament, capabil să poarte discuții individuale cu fiecare formațiune și să conducă România în direcția dorită de cetățeni. Aceasta înseamnă o orientare pro‑occidentală, menținerea stabilității financiare și finalizarea optimă a PNRR‑ului până la sfârșitul lui august, precum și elaborarea bugetului pentru 2027. Românii cer reforma instituțiilor statului, digitalizarea și, evident, combaterea corupției.
Am ales, în calitate de propunere de prim‑ministru, o persoană independentă de partidele din Parlament, dar cu experiență politică suficientă pentru a dialoga cu fiecare dintre ele, deoarece este necesar consensul pe numeroase probleme, iar pentru asta este nevoie de experiență reală în politică.
Este un gest de responsabilitate din partea mea și aștept aceeași responsabilitate din partea formațiunilor politice, iar Eugen Tomac dispune de independență, de experiență și de valorile necesare pentru funcția de prim‑ministru.”
