Regatul Unit și Portugalia vor recunoaște oficial, duminică, statul Palestina, în ciuda presiunilor puternice venite din partea Statelor Unite și a Israelului. Evenimentul va avea loc înainte de sosirea șefilor de stat la Adunarea Generală a ONU, potrivit Agerpres, care citează AFP.
În ultimele luni, tot mai multe țări apropiate de Israel au făcut pasul simbolic de a recunoaște statul Palestina, pe măsură ce Israelul și-a intensificat atacurile în Fâșia Gaza. La summitul de luni, 22 septembrie, coprezidat de Franța și Arabia Saudită, în cadrul căruia se va discuta viitorul soluției cu două state, circa zece țări sunt așteptate să confirme recunoașterea oficială a statului palestinian.
Potrivit presei britanice, Regatul Unit, un aliat apropiat al Israelului, va face pasul duminică. Premierul britanic Keir Starmer a anunțat încă din luna iulie că țara sa va recunoaște statul Palestina la Adunarea Generală a ONU, dacă Israelul nu își asumă o serie de angajamente, inclusiv o încetare a focului în Fâșia Gaza. Oficialul susține că măsura ar contribui la un proces de pace autentic, însă premierul Benjamin Netanyahu l-a acuzat că recompensează „terorismul monstruos”.
„Recunoașterea unui stat palestinian este o consecință a expansiunii grave pe care o observăm în Cisiordania, a violenței coloniștilor pe care o observăm în Cisiordania și a intenției și a indiciilor pe care le vedem de a construi, de exemplu, proiectul E1, care ar submina serios posibilitatea unei soluții cu două state”, a declarat duminică vicepremierul britanic David Lammy, care va reprezenta Regatul Unit la Adunarea Generală a ONU, citat de Press Association.
Proiectul E1 este aprobat de guvernul israelian și reprezintă un plan cheie pentru construirea a 3.400 de locuințe în Cisiordania, care a fost denunțat de ONU, printre altele, deoarece ar tăia teritoriul palestinian în două și ar împiedica crearea unui eventual stat palestinian cu continuitate teritorială.
De asemenea, și Portugalia va recunoaște statul Palestina duminică, 21 septembrie. La sfârșitul lunii iulie, Lisabona a anunțat această măsură având în vedere „evoluția extrem de îngrijorătoare a conflictului, atât la nivel umanitar, cât și prin referiri repetate la o posibilă anexare a teritoriilor palestiniene”.
Circa trei sferturi din cele 193 de state membre ale ONU recunosc statul palestinian proclamat de conducerea palestiniană aflată în exil în 1988.

