Inițial denumită The Prince’s Trust, fundația a fost înființată de Charles în anul 1976, folosind despăgubirile primite la plecarea din Marina Regală, conform Euronews. Într-o perioadă complicată pentru Regatul Unit, The King’s Trust a luat naștere în contextul unei crize economice și al unui șomaj ridicat. Scopul organizatiei a fost să sprijine tinerii șomeri, elevii cu risc de excluziune și persoanele dornice să-și deschidă propriile întreprinderi mici.
De-a lungul a cinci decenii, fundația s-a extins la nivel global, având acum filiale în țări precum Australia, Canada și Noua Zeelandă. Potrivit reprezentanților, milioane de tineri au beneficiat de programe de instruire, mentorat și integrare pe piața muncii.
Idris Elba, printre invitații speciali ai serii
Actorul britanic Idris Elba, unul dintre ambasadorii organizației, a luat parte la eveniment și a urcat pe scenă alături de monarh. Împărțirea pupitrului de DJ dintre Charles, Elba și DJ-ul Christian St Louis a captat atenția presei britanice și a celor prezenți la petrecerea regală. La manifest au participat foști beneficiari ai programelor The King’s Trust, voluntari, angajați și parteneri ai fundației. Mulți dintre aceștia au început propriile afaceri datorită sprijinului financiar și mentoratului oferit de organizație.
Celebrating the 50th anniversary of @KingsTrust at Buckingham Palace 💐🎉
The King hosted young people, volunteers, ambassadors and supporters at a special Garden Party to celebrate the charity’s five decades.
Founded by His Majesty in 1976, using his Royal Navy severance pay,… pic.twitter.com/13hiitCpHu
— The Royal Family (@RoyalFamily) May 14, 2026
Regele Charles, implicat direct în proiectele pentru tineri
Deși membrii familiei regale britanice susțin frecvent cauze caritabile, analiștii casei regale observă că Charles se implică mult mai activ decât ceilalți membri ai monarhiei în inițiative dedicate tinerilor și ocupării forței de muncă. Din anii ’70, actualul monarh a vizitat constant proiecte locale și a dialogat personal cu participanții la programele fundației. Evenimentul organizat la Buckingham Palace a subliniat transformarea unei inițiative mici britanice într-o rețea internațională ce promovează educația, încrederea și spiritul antreprenorial în rândul tinerilor vulnerabili.

