Studiul, aparut joi şi realizat de o echipă internaţională de cercetători, arată că porumbeii ar fi fost domesticiţi în zona estică a Mediteranei, în special pe insula Cipru, încă din jurul anului 1400 î.Hr., cu aproape un mileniu înaintea estimărilor anterioare, relatează AFP.
Pentru desfăşurarea cercetării, oamenii de ştiinţă au examinat 159 de fragmente osoase de porumbei găsite în situl arheologic Hala Sultan Tekke, amplasat pe malul lacului sărat Larnaca, în sud‑estul Ciprului.
Folosind tehnici biometrice şi analize izotopice ale colagenului, cercetătorii au reconstituit alimentaţia şi condiţiile de viaţă ale acestor păsări. Datele au arătat că dieta lor era foarte asemănătoare cu cea a oamenilor din aceeaşi epocă, un indiciu puternic că trăiau în apropierea comunităţilor umane sau chiar erau deja domesticite.
O domesticire mult mai veche decât se credea
Concluzia centrală a lucrării este că procesul de domesticire a porumbeilor ar fi început mult mai devreme decât se presupunea anterior, probabil în jurul anului 1400 î.Hr. Până în prezent, cele mai vechi dovezi clare proveneau din structuri tip adăpost pentru porumbei din Grecia, datate aproximativ în anul 300 î.Hr.
Această discrepanţă de aproape o mie de ani modifică semnificativ înţelegerea relaţiei dintre oameni şi această specie.
De-a lungul istoriei, porumbeii au jucat un rol important în societăţi: au servit ca sursă de hrană, fertilizatori naturali şi, mai ales, ca mesageri, inclusiv în contexte militare.
„Până în secolele al XIX‑lea şi al XX‑lea, porumbeii erau încă folosiţi pentru transmiterea mesajelor”, a explicat bioarheologul Anderson Carter de la Universitatea din Groningen.
Odată cu apariţia telegrafului şi apoi a telefonului, funcţia lor a devenit redundantă. Totuşi, pentru că deja trăiseră în proximitatea oamenilor, au rămas prezenţi în mediul urban.
Schimbarea percepţiei în era modernă
Industrializarea şi extinderea oraşelor mari au transformat radical imaginea porumbeilor. Dacă în trecut erau consideraţi utili, astăzi sunt adesea percepuţi ca „păsări murdare” sau dăunători urbani.
În numeroase oraşe contemporane au fost instalate structuri menite să îi îndepărteze de clădiri.
Cercetătorii subliniază că această descoperire nu este doar de natură arheologică, ci și una care reconfigurează felul în care privim fauna urbană actuală.
„Unul dintre obiectivele studiului este să schimbăm atitudinea şi modul în care gândim despre aceste păsări. Trebuie să înţelegem că istoria lor este şi povestea noastră”, a afirmat echipa de cercetare.
