Rețea de hackeri proruși care ataca Ucraina și state NATO, anihilată într-o uriașă acțiune coordonată internațional

Date:

O operaţiune internaţională a dus la destructurarea reţelei proruse „NoName057(16)”, care se concentrase pe atacarea Ucrainei şi a ţărilor care sprijină Kievul. Anunţul a fost făcut de agenţiile Europol şi Eurojust, care au declarat că botnet-ul care utiliza sute de sisteme informatice în toată lumea a fost destructurat, iar mai mulţi suspecţi au fost identificaţi.

Operaţiunea, în care au fost implicate 12 ţări, a condus la arestarea a două persoane, una în Franţa şi una în Spania, precum şi la emiterea a şase mandate de arestare de către autorităţile germane şi a unuia de către autorităţile spaniole. Grupul de hackeri este responsabil de numeroase atacuri asupra unor infrastructuri critice, precum furnizori de electricitate şi transporturi publice în Europa.

Piraţii informatici au procedat la atacuri de tip DDoS, care constau în supraîncărcarea site-urilor web şi a aplicaţiilor cu cereri ţintite, astfel încât acestea să nu mai fie accesibile. „NoName057(16)” şi-a afişat sprijinul pentru Federaţia Rusă încă de la începutul războiului de agresiune împotriva Ucrainei. Grupul a efectuat mai multe atacuri de tip DDoS împotriva infrastructurilor critice în cadrul unor evenimente politice de prim-plan.

Potrivit celor două agenţii europene, grupul a efectuat 14 atacuri în Germania, unele cu o durată de mai multe zile, care au afectat circa 230 de organizaţii, între care uzine de armament, furnizori de electricitate şi organisme guvernamentale. Atacuri au fost efectuate de asemenea peste tot în Europa în timpul alegerilor europene. În Suedia, au fost atacate site-uri web ale autorităţilor şi ale băncilor, în timp ce în Elveţia, mai multe atacuri au fost comise în cursul unui mesaj video al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în Parlamentul European.

Mai recent, Ţările de Jos au fost ţinta acestor hackeri în timpul summitului NATO de la sfârşitul lunii iunie. Operaţiunea internaţională a destructurat infrastructura de bază a grupului, iar mai mult de 100 de servere din întreaga lume au fost întrerupte. Acesta este un succes important în lupta împotriva atacurilor cibernetice, care reprezintă o ameninţare tot mai mare pentru securitatea globală.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principala Imagine secundara Imagine tertiara