România a transmis Comisiei Europene proiectele pe care vrea să le finanţeze prin mecanismul SAFE de înzestrare militară

Date:

România a transmis Comisiei Europene un portofoliu de proiecte pentru dezvoltarea industriei de apărare și creșterea mobilității militare, care urmează să fie finanțate prin mecanismul european Security Action for Europe (SAFE). Aproximativ 70% dintre proiectele incluse în aplicația depusă de România au în vedere achiziții de echipamente militare care să dezvolte industria națională de apărare, iar restul de 30% pentru creșterea mobilității militare de tip transport și conectare logistică.

Propunerile de proiecte au fost stabilite în cadrul Grupului de lucru constituit prin Hotărârea aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) și condus de Cancelaria prim-ministrului, în strânsă consultare cu echipa Administrației Prezidențiale, ministerele Apărării Naționale, Afacerilor Interne, Economiei, Transporturilor și ai altor instituții din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională.

„La Cancelaria prim-ministrului am finalizat aplicația României pentru a obține finanțare din Programul SAFE, demers pe care l-am început în perioada în care am lucrat la Administrația Prezidențială. Obiectivul pe care îl urmărim este să dezvoltăm industria națională de apărare, infrastructura de transport și de interconectare logistică”, a afirmat șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca.

Instrumentul SAFE este un mecanism financiar temporar al Uniunii Europene, cu un buget de 150 de miliarde de euro, sub formă de împrumuturi. Esența acestui program constă în solidaritatea europeană față de necesitatea unei apărări colective moderne și reziliente, prin stimularea cooperării industriale, reducerea fragmentării și crearea unei piețe unice eficiente pentru echipamente de apărare.

Împrumuturile sunt acordate în baza unui plan național de investiții în industria de apărare, aprobat de Comisia Europeană, iar fondurile pot fi utilizate până la data de 31 decembrie 2030. România a anunțat anterior că propunerile sale pentru programul SAFE includ proiecte pentru modernizarea armatei, cum ar fi achiziția de avioane de luptă, elicoptere și nave militare, precum și proiecte pentru creșterea mobilității militare, cum ar fi construirea de drumuri și autostrăzi strategice.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principala Imagine secundara Imagine tertiara