Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene și comisar european pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă și formare profesională, declară că în numeroase state membre ale Uniunii Europene există discrepanțe semnificative între regiuni extrem de prospere și zone unde sărăcia uneori este extremă, dar în România „această polarizare este mai accentuată”.
„Există o polarizare în cadrul statelor membre, nu doar în România, între regiuni foarte dezvoltate și regiuni cu sărăcie uneori extremă. România, într-adevăr, are o polarizare mai mare, și tocmai din acest motiv România primește aceste fonduri europene, această politică de coeziune care permite, în anumite state membre, mai ales cele care au aderat după 2004, să allegă zeci de miliarde de euro exact pentru a reduce aceste decalaje de dezvoltare”, a declarat Roxana Mînzatu într-un interviu difuzat sâmbătă seară de Euronews România.
Ea a subliniat că pentru bugetul actual 2021-2027 România beneficiază de 7 miliarde de euro pentru educație – programe de combatere a abandonului școlar, masă caldă, formarea profesorilor, after school, dar și pentru programe anti-sărăcie adresate persoanelor vulnerabile sau chiar ajutoare alimentare, programe de screening medical, conform News.ro.

