Liderii comunității românești din Cernăuți i-au cerut, vineri, Oanei Țoiu să facă demersuri pe lângă autoritățile ucrainene pentru protejarea unităților de învățământ cu predare în limba română. „Vom lucra în continuare cu autoritățile ucrainene pentru a asigura drepturile și bunăstarea românilor din Ucraina”, a afirmat ministra Afacerilor Externe, după întâlnirea cu cei din comunitatea de români din Cernăuți.
Președintele executiv al Centrului bucovinean independent de cercetări actuale din Cernăuți, prof. Aurica Bojescu, atrage atenția că închiderea școlilor cu predare în limba română ar putea conduce, treptat, la pierderea identității comunității românești.
Tema învățământului este cea mai importantă, pentru că, dacă nu vom avea școală, nu vom avea nici biserică, nu vom avea nici identitatea noastră națională. În acest context, școlile sunt cele pe care noi încă le mai ținem. Ca să existe școală, trebuie să aibă cadre, trebuie să aibă elevi, trebuie să aibă manuale, trebuie să aibă multe, dar în primul rând trebuie să existe școala în limba maternă. Noi trebuie să avem în continuare acest drept.
La rândul său, viceprimarul comunei Ostrița, Dan Crâșmaru, a solicitat sprijin din partea statului român, prin Departamentul Românilor de Pretutindeni, pentru reabilitarea liceelor românești din zona Cernăuți, în condițiile în care statul ucrainean nu investește în astfel de unități de învățământ.
Ministra Oana Țoiu susține că, la discuțiilor purtate joi la Kiev cu autoritățile din Ucraina a abordat tema învățământului în limba română și protejarea comunității românești.
Un subiect pe care l-am discutat a fost limba română în primul rând și avem angajamentul autorităților că vor merge mai departe cu procedurile pentru declararea zilei de 31 august Ziua de celebrare a limbii române. Noi credem că acesta este un semn important de respect și recunoaștere și acesta a fost un lucru pe agenda de lucru.
Totodată, președintele Ligii Tineretului Român Junimea, Vitalie Zîgrea, a făcut un apel la oficialii români să reintroducă bursele pentru elevii și profesorii din școlile românești.
Nu știu dacă ar fi rezistat comunitatea românească fără sprijinul dumneavoastră. Un ajutor imens a fost pentru copiii noștri bursele pe care le primeau și pentru cadrele didactice de asemenea. De aceea, vă rugăm, dacă se poate, să reveniți la acele burse. Ucraina este în război, situația este destul de complicată. Sunt familii care nu au niciun susținător care să le asigure traiul, iar aceste burse cu siguranță le-ar ajuta să cumpere strictul necesar pentru parcursul unui an de învățământ.
Oana Țoiu a declarat, despre întâlnirea cu comunitatea de români din Cernăuți, că „protejarea drepturilor românilor, printre care educația și slujbele religioase în limba română sunt foarte importante”.
Un moment deosebit al vizitei în Ucraina a fost întâlnirea cu comunitatea de români din Cernăuți, un loc cu o profundă semnificație pentru istoria noastră. Am vrut în primul rând să le înțeleg nevoile și felul în care statul român poate să îi ajute. Este evident că cea mai mare amenințare la adresa comunității de români din Ucraina este agresiunea rusă, iar încheierea războiului, printr-o pace justă, este calea prin care putem să îndepărtăm pericolul.
Ea a anunțat că a discutat și subiecte sensibile legate de „protejarea drepturilor românilor, printre care educația și slujbele religioase în limba română”, lucruri care sunt „foarte importante”.
Am fost fericită să îi anunț că am făcut progrese cu partea ucraineană pe aceste dosare, iar 31 august va deveni Ziua Limbii Române și în Ucraina. Atât eu, cât și colegii mei din Ministerul Afacerilor Externe, vom lucra în continuare cu autoritățile ucrainene pentru a asigura drepturile și bunăstarea românilor din Ucraina.
