Compania petrolieră rusă Lukoil a declarat caz de forță majoră la zăcământul petrolier West Qurna-2 din Irak, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, după ce sancțiunile occidentale au afectat operațiunile gigantului petrolier rus.
Reprezentanții Lukoil nu au răspuns imediat solicitărilor Reuters de a comenta informația. Luna trecută, Statele Unite și Marea Britanie au impus sancțiuni asupra celor mai mari companii petroliere rusești – Lukoil și Rosneft, în urma invadării Ucrainei. De atunci, Irakul a oprit toate plățile în numerar și în țiței către firma rusă, susțin sursele.
Acestea au anunțat că marți Lukoil a trimis o scrisoare oficială Ministerului Petrolului din Irak spunând că există condiții de forță majoră care o împiedică să continue operațiunile la zăcământul petrolier major West Qurna-2. Oficiali de la Bagdad au declarat pentru Reuters că dacă problemele legate de cazul de forță majoră nu sunt rezolvate în șase luni, Lukoil va închide exploatarea zăcământului și se va retrage complet din acest proiect.
Conform Reuters, firma petrolieră de stat SOMO din Irak a anulat încărcarea a trei nave de transport țiței extras de la zăcământul West Qurna-2 operat de Lukoil, din cauza sancțiunilor. Trezoreria SUA a emis o licență care dă termen companiilor până în 21 noiembrie să renunțe la orice tranzacții cu Lukoil.

