La trei ani după ce ucrainenii au aruncat în aer un baraj în nord-estul țării pentru a opri tancurile rusești în asaltul lor asupra capitalei Kiev, mai multe țări de pe flancul estic al NATO și-ar putea reface propriile zone mlăștinoase de odinioară, îndeplinind astfel două obiective: întărirea defensivei în vederea unui potențial atac al Rusiei și susținerea eforturilor de combatere a încălzirii globale prin restaurarea mlaștinilor ce acționează ca niște capcane atât pentru emisiile de carbon, cât și pentru tancurile inamice.
Jumătate din mlaștinile de pe teritoriul Uniunii Europene au fost drenate pentru a permite cultivarea plantelor, însă terenurile bogate în turbă uscate în urma acestui proces eliberează gaze cu efect de seră și pot fi traversate cu ușurință de vehiculele militare grele.
Unele guverne europene studiază acum posibilitatea refacerii vechilor zone mlăștinoase pentru a rezolva mai multe probleme în același timp. Oficiali din Finlanda și Polonia au dezvăluit planurile lor de apărare a granițelor și de combatere a schimbărilor climatice.
Polonia a lansat anul trecut un proiect uriaș de fortificare a graniței numit „Scutul Estic”, în valoare de 2,3 miliarde de euro, care va include refacerea turbăriilor și împădurirea zonelor de frontieră.
Cu toate că acoperă doar 3% din suprafața Pământului, mlaștinile absorb o treime din emisiile de carbon la nivel mondial – de două ori mai mult decât pădurile, ceea ce le face cele mai eficiente „depozite” de dioxid de carbon de pe planetă.
Atunci când sunt drenate, mlaștinile încep să elibereze carbonul absorbit de-a lungul a sute sau mii de ani, ceea ce alimentează și mai mult încălzirea globală.
În jur de 12% din turbăriile de pe Pământ sunt degradate și produc 4% din poluarea care contribuie la încălzirea planetei. În comparație, transportul aerian produce doar 2,5% din poluarea la nivel global.
Situația este încă și mai dramatică în Europa, unde mlaștinile au fost de mult timp considerate pământuri neproductive ce trebuie convertite în terenuri agricole: jumătate din zonele de mlaștină sunt degradate, în special din cauza drenării lor pentru susținerea agriculturii.
Țările UE au raportat 124 de milioane de tone de gaze cu efect de seră emise în 2022 de mlaștinile drenate – aproape de nivelul emisiilor de carbon anuale ale Olandei. Unii oameni de știință spun că cifrele reale ar fi de fapt mult mai mari.
Pe flancul estic al NATO, restaurarea turbăriilor ar fi o măsură destul de ieftină și simplă pentru a atinge obiectivele UE de refacere a naturii și de apărare dintr-un singur foc.
Șansa face ca cele mai multe zone de mlaștină din Uniunea Europeană să fie concentrate la granița NATO cu Rusia și Belarus – pornind de la zona arctică a Finlandei și continuând prin statele baltice, dincolo de Coridorul Suwalki din Lituania și până în estul Poloniei.
Când este inundat de apă, acest teren reprezintă o capcană periculoasă pentru camioane, tancuri și alte blindate. Anul trecut, patru soldați americani staționați în Lituania au murit după ce s-au afundat într-o mlaștină cu un M88 Hercules, un vehicul blindat folosit la remorcarea altor vehicule militare grele.
Mlaștinile de la nord de Kiev au oprit asaltul trupelor ruse asupra capitalei Ucrainei. Atunci când armatele nu pot traversa câmpuri inundate și expuse, acestea sunt forțate să înainteze înspre zone care sunt mai ușor de apărat, așa cum Rusia a descoperit în încercarea de a ataca Kievul în februarie 2022.
„Rușii din transportoarele blindate au rămas blocați la intrare, apoi au fost uciși cu o rachetă antitanc Javelin. Când rușii au încercat să construiască pontoane, ai noștri i-au bombardat cu artileria”, a povestit Oleksandr Dmitriev, un consilier din industria de apărare a Ucrainei care a venit cu ideea distrugerii barajului de pe râul Irpin pentru a-i împiedica pe ruși să înainteze spre Kiev.
Folosirea mlaștinilor în avantajul trupelor care se apără în fața unei invazii inamice nu este un concept nou – chiar mlaștinile de la nord de Kiev au fost un obstacol important în ambele războaie mondiale.
Ceea ce este nou în acest caz ar fi restaurarea unor zone de mlaștină drenate în anticiparea unui atac inamic. Ideea a devenit tot mai populară atât în rândul politicienilor și strategilor militari, cât și a ecologiștilor.
Există și grupuri care critică această inițiativă, precum unii localnici din Estonia care se tem că refacerea mlaștinilor va duce la inundații și distrugerea pădurilor. Unele guverne europene evită astfel de discuții și pentru a nu atrage furia fermierilor care ar trebui să renunțe la o parte din terenurile agricole pentru realizarea proiectelor de restaurare.
În Polonia, 85% din turbării sunt degradate, în cele mai multe cazuri pentru că au fost drenate pentru agricultură. În Germania, procentul depășește pragul de 90%.
Mlaștinile nu pot rezolva toate problemele legate de apărare. Ele nu pot opri dronele sau rachetele, iar războiul nu este benefic nici pentru natură, nici pentru eforturile de protejare a naturii. Mai mult, în cazul Ucrainei, inundarea bazinului Irpin a provocat destule pagube economice și ecologice.
Dar, spre deosebire de Ucraina, guvernele europene au ocazia să refacă turbăriile pas cu pas, având grijă să ia în considerare nevoile fermierilor și ale armatei, dar și consecințele asupra naturii.
„Poate că este mai bine să gândim lucrurile din timp, în loc să fim forțați să acționăm în grabă”, a spus Aveliina Helm, o profesoară de ecologie de restaurare de la Universitatea din Tartu, Estonia. „Avem această oportunitate. Ucraina nu a avut-o.”
