Descoperirea ar putea ajuta la conceperea unor teste capabile să evalueze vârsta biologică și, în viitor, la dezvoltarea de terapii menite să încetinească declinul legat de înaintarea în vârstă.
Ce au descoperit cercetătorii
Studiul, apărut în jurnalul GeroScience și preluat de Science Daily, arată că centenarii prezintă niveluri atipice ale unor acizi biliari și mențin concentrații ridicate de anumiți steroizi.
Aceste particularităţi metabolice se deosebesc de cele înregistrate la persoanele care îmbătrânesc în mod obișnuit și, potrivit cercetătorilor, sunt legate de un risc redus de deces.
„Studiul nostru identifică semnături chimice măsurabile în sânge, asociate cu o viață lungă și sănătoasă. Înțelegerea acestor mecanisme ne‑ar putea ajuta să descoperim procese biologice care protejează organismul de efectele îmbătrânirii”, a declarat coordonatorul proiectului, Stefano Monti.
Analiza a inclus peste 200 de participanţi
Cercetătorii au examinat probe de sânge colectate de la 213 persoane înscrise în New England Centenarian Study, unul dintre cele mai extinse proiecte nord‑americane dedicate longevităţii.
Grupul a cuprins 70 de indivizi cu vârsta de minimum 100 de ani, copiii acestora și un grup de control format din persoane de aceeaşi vârstă.
Oamenii de ştiinţă au cuantificat aproximativ 1 500 de molecule din serul sanguin şi au comparat datele obţinute cu cele din alte patru studii similare.
În plus, au utilizat un model bazat pe inteligenţă artificială pentru a estima vârsta biologică a subiecţilor şi au investigat legătura dintre profilul metabolic şi supravieţuirea acestora.
Cum ar putea fi utilizate rezultatele
Autorii susţin că biomarkerii identificaţi ar putea deveni, în viitor, instrumente pentru evaluarea vârstei biologice şi pentru identificarea persoanelor cu risc crescut de boli legate de îmbătrânire.
Ei consideră că aceşti markeri ar putea fi folosiţi şi pentru a verifica eficacitatea schimbărilor de stil de viaţă sau a tratamentelor menite să încetinească procesul de îmbătrânire.
Printre mecanismele care vor fi cercetate în continuare se numără cele legate de acizii biliari, metabolismul NAD, microbiota intestinală, stresul oxidativ şi anumiţi steroizi.
Genele şi stilul de viaţă rămân esenţiale
Conform cercetătorilor, longevitatea excepţională este modelată atât de factori genetici, cât şi de stilul de viaţă, estimările sugerând că moştenirea genetică poate explica până la jumătate din capacitatea unei persoane de a ajunge la vârste foarte înaintate.
În acelaşi timp, o alimentaţie predominant vegetală, activitatea fizică regulată şi menţinerea relaţiilor sociale contribuie la un proces de îmbătrânire sănătos.
Autorii atrag atenţia că studiul nu demonstrează o relaţie cauzală directă între biomarkerii identificaţi şi longevitatea extremă. Ei subliniază că rezultatele trebuie confirmate prin cercetări suplimentare pe populaţii mai diverse.

