Semnal de alarmă pentru Guvern! Fermierii cer amânarea taxei pe carbon la îngrășăminte – risc de scumpiri masive și penurie în 2026

Date:

Fermierii și organizațiile profesionale din sectorul agricol din România trag un semnal de alarmă privind intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2026, a Mecanismului de Ajustare la Frontieră pentru Carbon (CBAM) aplicat îngrășămintelor. Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) solicită amânarea măsurii până la finalizarea completă a cadrului tehnic și introducerea unor măsuri compensatorii clare, avertizând că altfel fermierii europeni vor suporta integral costurile.

Într-o scrisoare deschisă, FAPPR lansează un apel public către Ministerul Agriculturii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Economiei, precum și către Comisiile AGRI și INTA ale Parlamentului European cu privire la riscurile majore generate de intrarea în vigoare a CBAM aplicat îngrășămintelor.

Costuri în explozie pentru fermieri

Această măsură, implementată într-un moment de vulnerabilitate fără precedent, poate produce efecte negative severe asupra întregului lanț agroalimentar, de la fermieri până la consumatorul final, atrage atenția Forumul APPR. Datele analizate de Forumul APPR arată că fermierii europeni se confruntă, încă din 2020, cu o explozie a costurilor de producție, care au dus marjele la niveluri istorice, uneori negative; îngrășămintele reprezintă 15-30% din costul total de producție – cea mai mare cheltuială variabilă, iar prețurile au crescut deja cu 10-15% ca urmare a restricțiilor impuse importurilor din Rusia și Belarus.

UE depinde în proporție de aproximativ 50% de importurile din țări terțe, iar stocurile actuale acoperă doar 60% din necesarul pentru 2026, arată fermierii. În aceste condiții, aplicarea CBAM pentru îngrășăminte, în forma actuală, poate determina: creșteri suplimentare de preț de la 10% la peste 30%; imposibilitatea comercianților de a plasa comenzi, din cauza lipsei unor formule de calcul complete; risc real de lipsă de îngrășăminte la începutul anului agricol 2026; diminuarea producției europene și pierderea competitivității față de țări terțe.

Toate acestea vor afecta întregul lanț agroalimentar, culminând cu scumpirea alimentelor pentru consumatorii europeni, avertizează Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR).

Solicitările urgente ale fermierilor

Deși aplicarea este prevăzută pentru 1 ianuarie 2026, Comisia Europeană nu a finalizat elementele tehnice fundamentale ale CBAM: valorile implicite, formulele finale de calcul, referințele pentru estimarea emisiilor. În paralel, contextul geopolitic – război la granițele UE, volatilitate extremă pe piețe, perturbări ale rutelor comerciale – nu a fost luat în considerare în analiza inițială de impact.

Contrastul cu SUA este izbitor: Statele Unite au anunțat un pachet de 12 miliarde dolari pentru sprijinirea fermierilor și suspendarea taxelor pe îngrășăminte, în timp ce UE reduce bugetul PAC cu 65 de miliarde euro și introduce o nouă taxă ce apasă direct asupra costurilor fermierilor.

În acest context, FAPPR solicită instituțiilor amânarea aplicării CBAM pentru îngrășăminte până la finalizarea completă a cadrului tehnic; organizarea unei dezbateri urgente în Parlamentul European pentru evaluarea consecințelor economice, tehnice și geopolitice și măsuri compensatorii clare, pentru a evita transferarea costurilor către fermieri și pierderea competitivității agriculturii UE.

Fără aceste măsuri, CBAM riscă să declanșeze o criză de aprovizionare, o nouă creștere accentuată a prețurilor și o reducere drastică a producției agricole europene. În acest context critic, FAPPR face un apel ferm la responsabilitate, dialog și intervenție rapidă din partea autorităților naționale și europene, atenționează fermierii.

Organizația își reafirmă disponibilitatea de a furniza date tehnice, exemple și analize necesare pentru fundamentarea deciziilor care pot evita o criză majoră a pieței îngrășămintelor și a sectorului agroalimentar european.

Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) este o structură profesională federativă, formată din producători agricoli și reprezentanți ai lanțului profesional agricol din România, înființată în anul 2012. Forumul APPR este vocea activă a fermierilor și procesatorilor din agricultură, membră a Confederației Europene a Producătorilor de Porumb (CEPM) și a platformei europene Farm Europe – activă în reprezentarea intereselor legitime ale filierelor agricole europene.

FAPPR furnizează asistență tehnică, economică și legislativă pentru membrii și organizațiile profesionale ale fermierilor din România afiliate.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara