Semnal important de la Kiev: Zelenski spune că negocierile cu SUA și Occidentul se apropie de un acord concret

Date:

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că negocierile purtate cu Statele Unite și cu țările europene în vederea încheierii războiului cu Rusia sunt „foarte aproape de un rezultat real”, relatează Reuters, citat de news.ro.

Negociatorii ucraineni, conduși de Rustem Umerov, împreună cu reprezentanți din Europa, au avut o serie de întâlniri cu emisarii SUA, inclusiv în ultimele zile în Florida.

Negociatorul rus Kirill Dmitriev, trimisul președintelui Vladimir Putin pentru investiții, a purtat, de asemenea, discuții separate cu oficialii americani în Florida.

Echipa SUA a fost condusă de trimisul președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, și de ginerele său, Jared Kushner.

Oficialii din Ucraina și Rusia au declarat că echipele lor se întorc acasă luni pentru a raporta rezultatele discuțiilor.

„Totul pare destul de promițător. i aici este important faptul că aceasta este atât munca noastră (Ucraina), cât și a Statelor Unite ale Americii. Acest lucru sugerează că suntem foarte aproape de un rezultat real”, a declarat Zelenski într-o reuniune cu diplomații ucraineni.

Zelenski a spus că negociatorii au lucrat la un plan în 20 de puncte, propus de emisarii SUA, care a fost discutat timp de săptămâni după ce un proiect inițial american a fost criticat de ucraineni și europeni ca fiind prea favorabil Rusiei.

„Nu totul este ideal în acest plan, dar planul există”, a declarat Zelenski.

De asemenea, au fost discutate garanțiile de securitate pe care Ucraina le-a solicitat pentru a se proteja împotriva oricărei acțiuni militare rusești viitoare odată ce luptele vor înceta, precum și un plan pentru redresarea economică a Ucrainei.

„Baza tuturor documentelor este gata. Este elementară”, a spus Zelenski. „Există unele aspecte pentru care nu suntem pregătiți. i sunt sigur că există aspecte pentru care nici rușii nu sunt pregătiți”, a recunoscut el.

În discursul său video de seară, Zelenski a arătat că problema-cheie este să se determine dacă Statele Unite vor putea să „obțină un răspuns din partea Rusiei, o reală disponibilitate din partea acestei țări de a se concentra pe altceva decât agresiunea”.

El a subliniat că presiunea continuă asupra Kremlinului este vitală pentru a reduce capacitatea Moscovei de a purta războiul. „Scăderea prețului petrolului rusesc, sancțiuni globale puternice și alte forme de presiune continuă sunt ceea ce pot convinge chiar și o persoană încăpățânată”, a spus el. „Anul acesta, s-au făcut deja multe pentru a reduce fondurile disponibile pentru mașinăria de război a Rusiei”, a admis Zelenski.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principala Imagine secundara Imagine tertiara