Șeful forței de poliție de patrulare din Ucraina, Evhen Jukov, și-a înmânat demisia după ce doi dintre subalternii săi au fost criticați pentru că ar fi părăsit zona de luptă în timpul unui atac armat soldat cu șase victime mortale în capitala Kievului.
În weekend, șase persoane au pierdut viața și alte 14 au suferit răniţi, când un agresor a deschis focul asupra trecătorilor în cartierul Holosiivskyi, din sudul Kievului, apoi a luat ostatici într-un supermarket din apropiere. Bărbatul a fost ulterior ucis în schimb de focuri cu polițiștii.
După încheierea incidentului, au circulat pe internet imagini care par să evidențieze modul în care ofițerii au abandonat civilii și au fugit de la locul faptei, conform BBC.
Ministrul de Interne al Ucrainei, Igor Klymenko, a informat că cei doi polițiști au fost suspendaţi și că se desfășoară o anchetă pentru clarificarea faptelor lor.
„«Serviți și protejaţi» nu reprezintă doar un slogan; trebuie susținut prin acţiuni profesionale adecvate. Mai ales în momentele critice, când viaţa oamenilor depinde de acest lucru”, a scris el pe Telegram.
Totodată, Klymenko a avertizat: „Nu este corect să trasăm concluzii generale despre întreaga poliție pe baza comportamentului a doi angajaţi”.
Jukov a afirmat, duminică, în cadrul unei conferințe de presă, că ofiţerii „nu au evaluat corect situaţia şi i-au pus pe civili în pericol”. El a adăugat că aceştia au acţionat „neprofesionist şi nedemn”.
„În calitate de ofiţer de război, am decis să-mi prezint demisia din funcţia pe care o deţin în prezent”, a declarat Jukov.

