Conducătorii Iranului se confruntă cu o criză de legitimitate pe fondul răspândirii tulburărilor
Pe fondul evoluției rapide a tulburărilor antiguvernamentale din Iran și al presiunii crescânde din partea comunității internaționale, clasa clericală pare incapabilă, deocamdată, să facă față ceea ce a devenit o criză de legitimitate în inima Republicii Islamice, conform Reuters.
Demonstrațiile, care au început luna trecută la Teheran, s-au extins în toate cele 31 de provincii ale Iranului, dar nu au atins încă amploarea revoltelor din 2022-2023, declanșate de moartea lui Mahsa Amini în timpul detenției pentru încălcarea codului vestimentar islamic.
Începând în Teheran cu comercianții din Marele Bazar, furioși din cauza deprecierii puternice a monedei rial, ultimele proteste implică acum și alte persoane, în principal tineri, mai degrabă decât femeile și fetele care au jucat un rol cheie în protestele Amini.
Agenția de știri pentru drepturile omului din SUA (HRANA) a raportat că cel puțin 34 de protestatari și patru membri ai forțelor de securitate au fost uciși, iar 2.200 au fost arestați în timpul tulburărilor, ceea ce, potrivit analiștilor, evidențiază o deziluzie mai profundă față de status quo-ul șiit.
„Prăbușirea nu este doar a rialului, ci și a încrederii”, a declarat Alex Vatanka, directorul Programului Iran al Institutului pentru Orientul Mijlociu din Washington D.C.
Autoritățile au încercat să mențină o abordare duală față de tulburări, afirmând că protestele legate de economie sunt legitime și vor fi soluționate prin dialog, în timp ce au răspuns la unele demonstrații cu gaze lacrimogene în contextul confruntărilor violente de pe străzi.
La aproape cinci decenii după Revoluția Islamică, conducătorii religioși ai Iranului se străduiesc să reducă decalajul dintre prioritățile lor și așteptările unei societăți tinere.
„Vreau doar să duc o viață pașnică și normală… În schimb, «ei (conducătorii) insistă asupra unui program nuclear, susțin grupuri armate din regiune și mențin ostilitatea față de Statele Unite”, a declarat Mina, în vârstă de 25 de ani, pentru Reuters, prin telefon din Kuhdasht, în provincia Lorestan din vestul țării.
„Aceste politici poate că aveau sens în 1979, dar nu și astăzi. Lumea s-a schimbat”, a spus absolventul universitar șomer.
Protestatarii ocupă străzile
Un fost înalt funcționar din aripa reformistă a establishmentului a declarat că pilonii ideologici de bază ai Republicii Islamice – de la codurile vestimentare impuse până la alegerile de politică externă – nu au rezonanță în rândul celor sub 30 de ani, care reprezintă aproape jumătate din populație.
„Tânăra generație nu mai crede în sloganurile revoluționare, ci vrea să trăiască liber”, a spus el.
Hijabul, un punct fierbinte în timpul protestelor Amini, este acum impus în mod selectiv. Multe femei iraniene refuză acum în mod deschis să îl poarte în locuri publice, renunțând la o tradiție care a definit mult timp Republica Islamică.
În cadrul protestelor actuale, mulți manifestanți își exprimă furia față de sprijinul acordat de Teheran militanților din regiune, scandând sloganuri precum „Nu Gaza, nu Liban, viața mea pentru Iran”, semnalând frustrarea față de prioritățile establishmentului.
Influența regională a Teheranului a fost slăbită de atacurile Israelului asupra reprezentanților săi – de la Hamas în Gaza la Hezbollah în Liban, Houthi în Yemen și milițiile din Irak – precum și de înlăturarea aliatului apropiat al Iranului, dictatorul sirian Bashar al-Assad.
Într-un videoclip distribuit pe X și verificat de Reuters, protestatarii din al doilea oraș ca populație, Mashhad, din nord-est, au fost văzuți coborând un steag iranian mare de pe un stâlp și rupându-l.
Oamenii s-au ciocnit cu forțele de securitate în Marele Bazar din Teheran, iar protestatarii au mărșăluit prin Abdanan, un oraș din provincia Ilam, din sud-vestul țării, după cum arată alte videoclipuri verificate de Reuters în această săptămână.
Într-un videoclip din orașul Gonabad, situat în nord-estul țării, pe care Reuters nu a putut să-l verifice, se vedeau tineri ieșind în fugă dintr-o moschee a seminarului pentru a se alătura unei mulțimi numeroase de protestatari care îi aclamau într-o aparentă revoltă împotriva clerului.
Săraci, izolați, frustrați…
Vatanka, de la Institutul pentru Orientul Mijlociu din Washington, a declarat că sistemul clerical iranian a supraviețuit ciclurilor repetate de proteste prin represiune și concesii tactice, dar strategia a ajuns la limitele sale.
„Schimbarea pare acum inevitabilă; prăbușirea regimului este posibilă, dar nu garantată”, a spus el.
În alte țări din regiune, precum Siria, Libia și Irak, liderii de lungă durată au căzut doar după o combinație de proteste și intervenții militare.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că ar putea veni în ajutorul protestatarilor iranieni dacă forțele de securitate vor trage asupra lor.
„Suntem pregătiți și gata de acțiune”, a scris el, fără a da mai multe detalii, în 2 ianuarie, la șapte luni după ce forțele israeliene și americane au bombardat instalațiile nucleare iraniene într-un război de 12 zile.
Liderul suprem Ayatollah Ali Khamenei, care se confruntă cu unul dintre cele mai precare momente ale domniei sale de zeci de ani, a răspuns jurând că Iranul „nu va ceda în fața inamicului”.
Fostul oficial iranian a declarat că nu există o soluție ușoară pentru liderul în vârstă de 86 de ani, ale cărui politici vechi de zeci de ani de a evita sancțiunile și de a promova programele nucleare și de rachete par să se destrame.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a lăudat protestele, numindu-le „un moment decisiv în care poporul iranian își ia viitorul în propriile mâini”.
În Iran, opiniile sunt împărțite cu privire la iminența sau posibilitatea unei intervenții militare străine, iar chiar și criticii fervenți ai guvernului se întreabă dacă aceasta este de dorit.
„Ajunge. De 50 de ani, acest regim conduce țara mea. Uitați-vă la rezultat. Suntem săraci, izolați și frustrați”, a declarat un bărbat de 31 de ani din orașul central Isfahan, sub condiția anonimatului. Întrebat dacă susține intervenția străină, el a răspuns: „Nu. Nu vreau ca țara mea să sufere din nou atacuri militare. Poporul nostru a îndurat destul. Vrem pace și prietenie cu lumea, fără Republica Islamică”.
