Vedeta de televiziune Virgil Ianțu alertează publicul după ce a vizionat imagini cu elevi de clasa a VIII‑a care petrec la banchet pe ritmuri cu texte indecente și nepotrivite. El a condamnat cu tărie organizatorii acelei petreceri și i-a îndemnat pe părinţi să acorde mult mai multă atenţie educaţiei copiilor și exemplului pe care li‑l‑o oferă.
„Încetaţi să fiţi absente din viaţa copiilor voştri. Preţul este enorm şi îl va plăti toţi. Un mesaj care va deranja mulţi…”, scrie prezentatorul de televiziune în postarea de pe reţelele sociale.
Punctul central al incidentului este tânăra cântăreaţă Alexandra Cotruș, devenită virală pe internet şi destul de cunoscută în scena muzicii de petrecere. Ea a menţinut atmosfera la eveniment, iar selecţia muzicală aleasă a stârnit controverse.
Unde sunt părinții?
„Copiii noştri nu mai sunt copii şi noi reacţionăm la o postare ca asta, unii zâmbind, alţii cu lacrimi în ochi. Filmarea a fost realizată la un banchet de clasa a VIII‑a. Copii. Nu adolescenţi rebel, nu tineri „cu experienţă”, ci adevăraţi copii.
În jurul unei artiste care cântă cu energie o manea cu conţinut ce nu permite alte interpretări: sexualitate explicită, atitudini adulte, mișcări de şold la fete sub 12 ani, gesturi nefiltrate.
Şi, inevitabil, apare întrebarea: unde sunt părinţii? Pentru că nu e vorba doar de o melodie, nu e despre un gen muzical. Şi nici nu e despre libertatea și distracţia în detrimentul vârstei.
Ne place să spunem că «așa e generația»
Virgil Ianțu a adus în discuţie şi fenomenul normalizării excesive a oricărui comportament, doar pentru a nu părea „demodaţi”. Această atitudine se regăseşte şi la unii părinţi, care preferă să mulţumească copiii decât să le impună limite sănătoase.
„Este vorba despre context, despre moment, despre vârstă. Despre cum alegem, ca adulţi, să permitem copiilor să sară peste etape sau, mult mai grav, să îi împingem să o facă. Ne place să spunem că «așa e generația», dar generaţia nu apare din neant; ea este crescută, educată, modelată.
Dacă la 14‑15 ani un copil cântă despre subiecte pe care ar trebui abia să le descopere, înseamnă că cineva i‑l-a convins, direct sau indirect, că e în regulă – şi poate că aici stă problema reală: normalizarea.
Normalizăm totul, doar ca să nu fim „demodaţi”, normalizăm pentru că ne este mai uşor să fim „prieteni” cu copiii decât părinţi. Normalizăm pentru că ne temem să trasăm limite – acele limite care, paradoxal, asigură siguranţă. Din păcate, există un preţ.
Virgil Ianțu: „Nu acestea sunt mesajele sănătoase pentru un copil în formare”
În declaraţia sa, Ianțu a subliniat că problema nu ţine neapărat de muzică, ci de felul în care mesajele sunt transmise şi recepţionate de copii. Mediul în care cresc, considerat de el „normal”, poate afecta percepţia asupra valorilor reale şi sănătoase pe care ar trebui să le poarte în viaţă, conform click.ro.
„Fetele acelea, care astăzi cântă şi dansează fără să înţeleagă pe deplin ce exprimă, vor creşte, iar societatea nu va mai fi la fel de indulgentă; nu vor spune „e doar o joacă”, ci vor considera normalitatea şi distracţia ca fireşti în limbaj, gesturi, valori şi vise.
Băieţii din jurul lor învaţă, fără să ştie, cum să privească o femeie.
Nu din cărţi, nu din filme, nu din modele sănătoase, ci dintr‑o scenă de banchet. Asta este, de fapt, miza: ce modele le oferim. Şi nu-mi spuneţi că toţi ascultă manele la petreceri – nu, nu toţi o fac, şi nu cu părinţii de mână, nu la 12 ani. Aceste nu sunt mesajele sănătoase pentru un copil în formare.”
„Care e preţul absenţei noastre? Vrem să plătim acest preţ?”
Prezentatorul a accentuat importanţa implicării părinţilor, susţinând că aceştia trebuie să fie mult mai prezenţi în controlul mediului în care copiii îşi petrec timpul. De asemenea, a criticat lejeritatea cu care părinţii elevilor, prezenţi la banchetul de absolvire, au privit „cum se distrează” şi au acceptat întregul context.
„Pentru că acolo e mai mult: părinţii stau lângă, validează, aprobă, zâmbesc fericiţi, urmărind cum se distrează copiii. Nu putem controla tot ce văd copiii noştri – internetul e acolo, tentaţiile sunt peste tot – dar putem controla ce validăm.
Putem spune: «Nu aici, nu acum». Chiar nu mai putem păstra acel spaţiu în care copilăria să existe?
Pentru că, dacă o pierdem prea devreme, nu o mai recâştigăm niciodată. Atunci, poate întrebarea nu e „cum am ajuns aici?”, ci „când am încetat să mai fim adulţi în cameră?”.
Unde suntem? Care e preţul absenţei noastre? Vrem să plătim acest preţ?”, a încheiat Virgil Ianțu, făcând trimitere la postarea cantăreţii Alexandra Cotruș de pe Instagram.
