Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice, estimând că, în lipsa unor schimbări, bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034 ar putea fi ultimul de acest fel. Acest lucru a fost prezentat într-un discurs susținut duminică la un eveniment, potrivit extraselor publicate de agenția MTI, preluate de Agerpres.
Un sistem al cercurilor concentrice ar putea însemna supraviețuirea conceptului de integrare europeană și a Uniunii Europene pentru următorii zece ani, altfel aceasta din urmă riscă să se destrame, crede Viktor Orban. El a subliniat că o astfel de structură nu este deloc același lucru cu o „UE cu mai multe viteze”.
În imaginația premierului ungar, al treilea cerc al Europei cercurilor concentrice ar include țările care doresc să coopereze numai în două domenii precise: securitatea militară și securitatea energetică. În acest cerc ar putea intra și țări care nu fac parte din UE, precum Marea Britanie, Turcia și chiar Ucraina.
În al doilea cerc din această structură, s-ar regăsi țările care doresc limitarea integrării europene la piața comună europeană. În primul cerc, țările dispuse să-și armonizeze principiile și să formeze o uniune politică.
În lipsa unor schimbări, bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034 „ar putea fi ultimul” de acest fel și ar putea fi urmat de o destrămare a zonei euro „într-un proces haotic și distrugător”, a mai estimat Orban. Potrivit lui, UE deja a intrat într-o stare de dezintegrare și fragmentare.
„Dacă va continua așa, și sunt șanse bune să o facă, UE va intra în istorie ca un rezultat dezamăgitor al unui experiment măreț”, a concluzionat premierul conservator ungar.

