Linus Pauling, împreună cu medicul scoțian Ewan Cameron, a tratat pacienţi cu tipuri avansate de cancer utilizând vitamina C atât prin perfuzie, cât şi în formă orală. Cei doi au susţinut că pacienţii au trăit mai mult şi au beneficiat de o calitate a vieţii superioară faţă de cei care nu au urmat acest protocol, conform SciTechDaily.
Mai târziu, cercetările efectuate de Mayo Clinic au contrazis aceste constatări. Pacienţii care au primit vitamina C sub formă de comprimate nu au prezentat îmbunătăţiri semnificative, iar comunitatea medicală a considerat subiectul închis.
Diferenţa dintre perfuzii şi comprimate
Ceea ce iniţial nu a fost observat de cercetători a fost discrepanţa majoră dintre administrarea intravenoasă şi cea orală. Organismul poate absorbi doar o cantitate limitată de vitamina C din comprimate, în timp ce injectarea directă în vene poate creşte nivelul seric de sute de ori.
La astfel de concentraţii extrem de ridicate, vitamina C nu mai acţionează exclusiv ca antioxidant, ci poate genera peroxid de hidrogen, o substanţă cu efecte toxice asupra celulelor canceroase.
Aceste celule suferă deja de un stres oxidativ intens şi au mecanisme defensive mai slabe decât cele ale celulelor normale.
În experimente de laborator, s-a observat că dozele mari de vitamina C administrate intravenos pot deteriora ADN‑ul şi reţelele energetice ale celulelor tumorale, provocându-le moartea. Din acest motiv, terapia este privită mai degrabă ca un supliment complementuar decât ca un simplu nutrient.
Ce arată studiile recente
În ultimii ani, câteva studii clinice de scară mică au investigat efectele vitaminei C intravenoase la pacienţi cu tipuri agresive de cancer, cum ar fi cancerul ovarian, pancreatic sau tumorile cerebrale.
Rezultatele rămân neconcludente. Unele cercetări sugerează că perfuziile cu vitamina C ar putea diminua efectele adverse ale chimioterapiei – greaţa, oboseala şi durerile – şi, în anumite cazuri, ar putea prelungi durata de supravieţuire.
Totuşi, specialiştii avertizează că dovezile nu sunt suficiente pentru a transforma această terapie într‑un standard de tratament anticancer. În plus, administrarea unor doze foarte mari poate genera complicaţii la persoanele cu afecţiuni renale sau la cei cu anumite boli genetice rare.
Linus Pauling a avut sau nu dreptate?
În prezent, mulţi cercetători consideră că Linus Pauling nu a fost pe deplin corect, deşi nu s‑a înşelat complet. El a suprastimat potenţialul vitaminei C ca remediu universal şi nu a dispus de dovezi solide pentru susţinerea comprimatelor în tratarea cancerului.
Cu toate acestea, cercetările contemporane confirmă că vitamina C administrată intravenos are efecte biologice distincte şi poate influenţa comportamentul celulelor canceroase în anumite condiţii.
Astăzi, comunitatea ştiinţifică percepe terapia cu vitamina C intravenoasă ca o abordare experimentală, promiţătoare pentru viitoare studii, dar încă insuficient demonstrată pentru a înlocui tratamentele oncologice convenţionale.
