O mină marină a fost adusă de valuri din zonele de război și a ajuns pe plaja Vadu din România. Aceasta a fost detonată de forțele MApN. Autoritățile au fost alertate de civili care au văzut-o la mal.
Mai mulți trecători care au descoperit mina pe plaja de la Vadu au sunat la 112. Imediat, au ajuns acolo polițiști și jandarmi care au instituit o zonă de siguranță. Au creat un perimetru, iar apoi armata și-a trimis ofițeri antrenați special în detectarea și distrugerea minelor.
Militarii au ajuns la concluzia că este vorba despre o mină folosită în războiul din Ucraina. Cel mai probabil, s-a desprins din zona de nord a Mării Negre și a fost adusă de curenții marini pe litoralul românesc, cel mai probabil din zona Odesa.
Specialiștii care au intervenit au detonat mina în urmă cu doar câteva zeci de minute. În momentul de față, nu mai există niciun pericol, însă este o situație care ne face să ne amintim de pericolul cauzat de războiul din Ucraina.
Acest incident nu este singular. Au mai fost cazuri în care mine în derivă au fost aduse foarte aproape de litoralul românesc.
Printr-un apel la Serviciul unic 112, a fost semnalată, duminică, 31 august, prezența unui corp metalic suspect, de formă sferică, pe plaja de la Vadu, transmite MApN. Conform procedurilor pentru astfel de situații, angajații Ministerului Afacerilor Interne au securizat zona, iar scafandrii militari EOD au fost alertați, ajungând la fața locului în jurul orei 19.15.
S-a constatat că a fost vorba despre o mină marină de contact, aceasta fiind transportată cu o autoutilitară militară specială în Poligonul Capu Midia, unde a fost neutralizată prin distrugere în jurul orei 20.30.

