Ministrul Culturii, Demeter Andras Istvan, a declarat vineri, la Timisoara, ca legislatia actuala asupra patrimoniului trebuie revizuita, deoarece exista multe obstacole administrative si subiectivism in evaluarea bunurilor de patrimoniu, el adaugand ca ar fi necesara si o noua lege a culturii, care sa fie adoptata in urma unor consultari cu toti partenerii implicati.
El a subliniat ca artistii din domeniul artelor vizuale sunt cel mai putin sustinuti, toate costurile, de la materiale pana la chirii, fiind suportate de ei, in timp ce alte domenii beneficiaza de diverse forme de sprijin din partea statului.
„In momentul de fata, stim ca dintre multele meserii vocational care sunt in domeniul culturii, singurii care sunt impovarati de tot sunt artistii din domeniul artelor vizuale. De la facturile pana la cele necesare, rechizite, materie prima etc, pana la chirii, totul sta pe umerii lor, fara sa existe o abordare transversala din partea statului pentru a sustine aceasta povara. Toti ceilalti, din orice alt domeniu, de la jurnalisti la artisti de scena, de muzica, orice alt domeniu beneficiaza mai mult sau mai putin de sustinerea statului, fie sub forma institutionalizata, fie prin diverse alte forme, dar artistii vizuali sunt pe cont propriu. Eu cred ca aici este nevoie de o interventie sistemica si solutia o vad in ceea ce se numeste si este de foarte multi ani asteptata – legea culturii. Lucram la ea, dar sa stiti ca este foarte mare nevoie de consens. Am avut unele dezbateri in ultima perioada. Oricand am fost in situatii de a lua decizii majore de impact, niciodata nu le-am facut din birou. Deci, doar pe baza de consultari”, a declarat presei ministrul Culturii.
Demeter Andras Istvan a aratat ca s-a convins in urma consultarilor avute pana acum ca suntem, in continuare, in aceeasi situatie de 35 de ani – „sa schimbam orice, oricand, dar sa nu inceapa cu mine, sa nu inceapa cu noi”.
El a subliniat ca in cultura nu ar trebui sa existe domenii vitregite, iar sansele sa fie aceleasi pentru toti.
„Constitutia, asa cum este ea structurata in articolele care vorbesc de educatie, cultura, libertatea de creatie de expresie, este foarte clara si este o constitutie, zic eu, extrem de prietenoasa, de ofertanta. Aceste prevederi constitutionale sunt ceea ce cred ca trebuie la noi acum si aici. Problema este ca intre Constitutie si legislatia de baza – care se cifreaza pe la 35 – 40 de legi de sector, legisoare si legile de sistem care ne ating si pe noi, cultura – nu exista o lege transversala de sistem, legea culturii, asa cum, de exemplu, exista in sanatate sau in educatie. Tot legislatia noastra este mostenita si transpusa din socialism si este construita pe institutii, pentru ca ele au fost mostenite. Doar ca, intre timp, viata, societatea, s-a schimbat, s-a dezvoltat fenomenul privat si in cultura. Legislatia, in general, nu vorbeste despre acest lucru, pentru ca reglementeaza institutii, nu activitati, nu functiile culturii. Daca facem acest switch si ne apucam de reglementarea activitatilor pe diverse sectoare culturale, atunci vom putea crea acel echilibru atat de necesar intre cultura guvernata de dreptul privat si cultura guvernata de dreptul public”, a argumentat ministrul Culturii.

