Consilierul prezidențial pe probleme economice, Radu Burnete, a oferit explicații pentru declarațiile recente ale președintelui Nicușor Dan, care solicitase sprijinul mediului de afaceri în procesul de elaborare a politicilor publice.
Mai mulți au interpretat afirmațiile președintelui ca pe o invitație adresată sectorului privat de a „scrie legile” în locul statului. Burnete a subliniat că mesajul a fost interpretat greșit și că președintele nu a intenționat să transfere responsabilitatea legislativă a statului, ci să accelereze procesul de elaborare a politicilor prin implicarea mediului privat, a ONG-urilor și a altor actori sociali.
„Din punctul meu de vedere, cred că opinia publică s-a inflamat un pic prea tare și poate că uneori, într-un discurs, câteva cuvinte, dacă le așez diferit, optica devine mai clară. V-aș spune în primul rând că eu unul ca cetățean, prefer un președinte onest care îmi spune cum stau lucrurile, decât unul care îmi ascunde realitățile”, a declarat Burnete.
Ceea ce spune domnul președinte este că solicită mediului de afaceri, dar sunt sigur că dacă l-ați întreba, v-ar spune că mai larg, și ONG-urilor și altor tipuri de actori, atunci când vin în fața statului, să vină cu un material mult mai digerat. Ar trebui făcut x, y și z, astfel încât administrația publică să plece de la ceva avansat.
Președintele Nicușor Dan a fost prezent la evenimentul „Dialog pentru dezvoltare – Summit 2025 – Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, organizat de Confederația Patronală Concordia, acolo unde le-a cerut reprezentanților mediului de afaceri să vină cu propuneri gata făcute la Guvern pentru ca acestea să fie implementate pentru dezvoltarea economiei. eful statului a subliniat că acestea sunt prerogativele statului, însă în acest moment nu există capacitate administrativă care să facă asta.
„Vreau să salut mediul privat care a ținut și a dezvoltat România în tot acești ani, de multe ori împotriva sau în ciuda politicilor statului. Este un moment în care mediul privat și statul trebuie să înceapă să colaboreze și aici din nou neformal vă încurajez să intrați în domenii în care în mod normal, mediul economic nu ar trebui să intre”, a declarat șeful statului.
Radu Burnete a propus o metodă neconvențională pentru a ajunge la consens privind pensiile speciale ale magistraților: cei din grupurile de lucru să fie închiși într-o cameră timp de două zile, iar cheia să le fie luată, într-un mod asemănător procedurii de alegere a unui Papă.

