Interviul secolului XX: Liviu Rebreanu, în intimitate
Când s-a născut, a plouat cu stele, „așa cum plouă cu apă”. Prima sa „operă literară” o scrie în școala primară, înamorat de fata unui coșar. Recidivează curând, de data aceasta muză fiindu-i o actriță unguroaică. În război, arestat de austrieci, fuge de sub escortă. Cel mai mare regret al său? Că n-a putut absolvi Medicina. Era credincios, dar și superstițios și credea cu obstinație în noroc. Și-a dorit o călătorie în jurul Pământului și să stea măcar două luni în Rusia sovietică.
Ioan Massoff, reporter la ziarul Rampa, l-a intervievat pe Liviu Rebreanu în 2 ianuarie 1933.
În primul rând, nu ar trebui spus că înfățișarea domnului Liviu Rebreanu nu este frapantă. Când îl vezi venind din depărtare – înalt, spătos, cu pălăria cu boruri mari, cu mersul lui elastic de picador, când își face intrarea în arenă – ești îndrituit să crezi că domnul Rebreanu este cel puțin guvernator al Bucureștiului.
Simplă greșeală de optică. Văzându-l mai de aproape, suferi o groaznică deziluzie. De vină sunt numai ochii blânzi, aproape copilărești, care joacă o farsă „fizionomiei” celui mai de seamă prozator al nostru.
Chestionarul Rampa: Sunteți mulțumit de viață?
Răspuns: Întrebarea dumneavoastră mi se pare prea elastică. Visurile tinereții sunt întotdeauna vagi și nehotărâte. În fond, tinerețea nu visează decât să își trăiască viața și să realizeze ceva ideal și totdeauna ceva vaporos, ceva care nu are consistență.
Chestionarul Rampa: Vă considerați om norocos?
Răspuns: O, da! Eu cred că am noroc și cu toate greutățile pe care le-am avut de întâmpinat. Cred că norocul este baza vieții. Fără noroc nu reușiți nimic.
Chestionarul Rampa: Cine v-a ajutat în viață?
Răspuns: – Ajutor în viață poate să-ți dea cineva la începutul carierei, atunci când dibuiești, când îți cauți calea.
Chestionarul Rampa: Cum a încolțit scriitorul? Când ați simțit pentru prima oară nevoia de a așterne pe hârtie vreun gând?
Răspuns: – Scriu de când mă știu, dar prima „operă literară” am comis-o când urmam clasa a III-a a liceului nemțesc din Bistrița. Eram înamorat de fata unui coșar și ea elevă la liceu, și urmarea amorului meu înfocat a fost că într-o vacanță i-am făcut o elegie.
Chestionarul Rampa: Care este cea mai frumoasă epocă din viața dumneavoastră?
Răspuns: Copilăria, epoca până la vârstă de zece ani, pentru că în acest răstimp am dus-o tot în jucărie și le vedeam toate în trandafiriu.
Chestionarul Rampa: Dintre toate scrierile dumneavoastră, pe care o preferați?
Răspuns: – În principiu, prefer pe cea din urmă. După preferințele mele intime, însă, „Adam și Eva”, deși nu a fost îndeajuns de apreciată de unii critici. Poate că nu am avut talent să realizez ce am vrut. Dar în lucrarea aceasta am pus o parte din sufletul meu.
Chestionarul Rampa: Care este cel mai impresionant moment din viața dumneavoastră?
Răspuns: Nu este așa de ușor să răspunzi la această întrebare. În viața unui om, care n-a trăit numai zile tihnite, e foarte greu de spus ce l-a impresionant mai mult. Poate că cel mai impresionant moment pe care l-am trăit a fost în timpul războiului, când, arestat de austrieci, am fugit de sub escortă.
Chestionarul Rampa: Credeți în prietenie?
Răspuns: Cred în prietenie mai mult ca în oricare alt sentiment. Prietenia cere completă dezinteresare. Și nu e prieten acela care îți face un contra serviciu, o contravaloare.
Chestionarul Rampa: Sunteți religios?
Răspuns: – Da, cred în Dumnezeu. Nu mă rog niciodată. Nici nu-i nevoie de acest lucru când îl porți pe Dumnezeu mereu cu tine.
Chestionarul Rampa: Sunteți superstițios?
Răspuns: – Da, sunt foarte superstițios. Am toate superstițiile posibile. De exemplu, nu plec la drum marți, nu încep un lucru sâmbătă, numărul 7 nu-mi e favorabil — 13, în schimb, îmi e simpatic.
Chestionarul Rampa: Care vă este idealul?
Răspuns: Să am posibilitatea să-mi realizez opera. Alte idealuri nu am. Aș mai avea dorințe: aș vrea să fac o călătorie în jurul Pământului. Dar, recunosc, e un ideal inaccesibil.
Aș mai avea dorința să stau măcar două luni în Rusia sovietică. Chiar dacă nu m-ar lăsa stăpânirea să văd prea multe, tot aș putea să-mi dau seama mai mult de realitate.
