Fostul premier al României, Victor Ponta, a declarat, într-o intervenție la România TV, că schimbările politice vehiculate în prezent nu ar aduce beneficii reale pentru populație, subliniind că interesul public nu este reprezentat de rotația funcțiilor în guvern.
Acesta a afirmat că „nu moare nimeni de grija miniștrilor și secretarilor de stat”, adăugând că oamenii sunt interesați de efectele concrete ale guvernării, nu de schimbările de persoane. În opinia sa, o eventuală ieșire a PSD de la guvernare și formarea unei noi majorități „nu ar schimba în bine viața românilor”.
Îndoieli privind impactul economic
Ponta a pus sub semnul întrebării impactul unor astfel de modificări: „O să scadă taxele? Nu. O să crească sprijinul pentru companiile românești? Nu”, sugerând că politicile economice ar rămâne neschimbate.
El a atras atenția și asupra creșterii datoriei publice, precizând că „în primele două luni, România s-a mai îndatorat cu încă 3 miliarde de euro”.
Avertismente despre evoluția economiei
Fostul premier a avertizat că menținerea actualei direcții ar putea agrava situația economică: „Dacă se merge în aceeași direcție (…) va fi și mai rău decât este acum. Vor fi bani mai puțini”.
În ceea ce privește mediul economic, Ponta a ridicat probleme legate de sprijinul pentru firme, agricultură și educație, afirmând că „tot nu s-a pus nicio taxă pe ce vine din Ucraina” și că nu există măsuri concrete pentru susținerea economiei locale.
„Vreau să vă prezint astăzi un lucru despre care am văzut că nu a vorbit nimeni: În primele două luni, ianuarie și februarie, România s-a îndatorat cu încă 3 miliarde de euro. Da, în primele două luni a crescut datoria publică, iar acesta este un anunț oficial al BNR.
Prin urmare, cred că întrebarea nu este ce se întâmplă cu pesediștii. Nu o să moară pesediștii dacă nu mai există un ministru, un secretar de stat sau un președinte din partea PSD. La fel cum nu o să moară țara dacă nu mai este un prim-ministru de la PNL sau un ministru de la USR.
Întrebarea este: Ce se schimbă?”
Critici privind privatizarea companiilor
De asemenea, el a criticat ideea privatizării unor companii strategice, considerând că „nu e foarte bine să vindem”, explicând că banii obținuți ar putea fi redirecționați către cheltuieli externe, precum achiziții militare.
Ponta a subliniat că politica externă ar trebui analizată exclusiv din perspectiva interesului național: „Eu privesc orice se întâmplă (…) prin prisma: ce câștigă România sau ce pierde?”.
În final, fostul premier a criticat discursul unor lideri și influenceri politici, susținând că aceștia „vin mereu să ne salveze”, însă în realitate „nu ne salvează, ne distrug”.

