Este Strâmtoarea Ormuz doar începutul? Actuala BLOCADĂ ar putea testa terenul pentru un scenariu mult mai amplu

Date:

Ministrul de Externe al Singapore, Vivian Balakrishnan, a avertizat că tensiunile actuale din Strâmtoarea Ormuz ar putea reprezenta doar ”un exerciţiu preliminar” pentru un scenariu mult mai amplu, în cazul unui conflict între Statele Unite şi China în Pacific, transmite CNBC.

Declaraţia a fost rostită în cadrul evenimentului CNBC CONVERGE LIVE, unde oficialul a subliniat că evoluţiile din Ormuz oferă o imagine a riscurilor geopolitice globale, în special în zonele-cheie de tranzit.

Echilibrul între marii giganţi

Balakrishnan a precizat că Singapore menţine relaţii solide atât cu Washingtonul, cât şi cu Beijingul şi nu are intenţia de a alege între cele două puteri. Statele Unite reprezintă cel mai mare investitor străin în Singapore, cu aproximativ 6 000 de companii americane care îşi desfăşoară activitatea în oraş‑stat, în timp ce China constituie principalul partener comercial şi cea mai importantă destinaţie pentru investiţiile externe ale Singapore.

„Refuzăm să alegem. Ne ghidăm după interesul naţional pe termen lung şi, dacă este necesar să spunem nu Washingtonului sau Beijingului, nu ezităm”, a afirmat oficialul.

Importanța critică a strâmtorilor maritime

În contextul conflictului din Orientul Mijlociu, ministrul a atrăg atenţia asupra importanţei punctelor strategice de tranzit maritim, subliniind că „strâmtorile contează”. El a pus în paralel situaţia din Ormuz cu Strâmtoarea Malacca, una dintre cele mai importante rute comerciale din lume, aflată sub influenţa Singapore, Malaeziei şi Indoneziei.

Balakrishnan a avertizat că există riscuri dacă statele ar începe să impună taxe de tranzit în astfel de puncte strategice, după ce Iranul a luat în considerare o asemenea măsură pentru navele ce trec prin Ormuz. Totuşi, statele din zona Malacca au un interes comun în menţinerea accesului liber.

Dreptul internațional ca pilon al stabilităţii

Oficialul a subliniat că politica Singapore se bazează pe Convenţia ONU privind dreptul mării, care garantează libertatea de trecere prin strâmtori şi interzice blocarea sau impunerea de taxe asupra acestora.

În încheiere, ministrul a accentuat importanţa încrederii într-un context global marcat de tensiuni şi conflicte, inclusiv în Orientul Mijlociu şi Ucraina. Conform acestuia, predictibilitatea şi credibilitatea statelor devin factori esenţiali pentru stabilitatea economică şi geopolitică.


„]}}]]}}]]}}]]}}]]

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara