Președintele României, Nicușor Dan, a avut o întâlnire cu liderii partidelor pro-occidentale la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre pachetul de măsuri fiscale care trebuie agreate de formațiunile politice care vor face parte din viitorul Guvern. După patru ore de discuții, liderii partidelor nu au ajuns la un consens privind măsurile fiscale, taxele și premierul.
Nicușor Dan le-a cerut liderilor partidelor să spună ce nu doresc din propunerile puse pe masă, pentru a vedea mai clar unde sunt de acord. O nouă întâlnire va avea loc marți, fără președintele țării, care va efectua o vizită în Republica Moldova.
Potrivit surselor, nimeni nu a cerut funcția de premier, iar PSD vrea în continuare rotativa guvernamentală, dar PNL nu este de acord. Liderii partidelor nu s-au înțeles nici pe măsurile fiscale, cum ar fi creșterea TVA sau taxa care va fi aplicată pentru tranzacțiile bancare.
Președintele României a declarat că pornește de la premisa că nu va exista o majorare a taxei pe valoarea adăugată, dar experții partidelor care participă la negocierile de la Cotroceni ar fi agreat să majoreze TVA.
Pe de altă parte, PSD vrea să intre la guvernare, dar nu sunt de acord cu majorarea taxelor. Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că România nu este pregătită pentru impozitarea progresivă.
Organizațiile mediului de afaceri au cerut liderilor partidelor parlamentare să mențină cota unică de impozitare, aplicată unitar și echitabil, să diminueze cheltuielile publice neesențiale, să accelereze procesul de digitalizare, să combată evaziunea fiscală și să maximizeze absorbția fondurilor europene.

