Printr-un comunicat comun difuzat duminică, federațiile din Capul Verde, Republica Democrată Congo, Curaçao, Haiti, Iordania, Uzbekistan, Algeria, Egipt, Ghana, Coasta de Fildeș, Maroc, Senegal, Africa de Sud și Tunisia au anunțat că „refuz cu respect, dar cu fermitate” remarcele oficialului UEFA.
Ediția din 2026 constituie prima Cupă Mondială organizată în formatul extins, cu 48 de echipe în loc de 32 la turneele anterioare. Pentru multe dintre națiunile semnatare, această versiune reprezintă o noutate sau o revenire după decenii de absență de la competiția supremă a fotbalului.
Capul Verde, Curaçao, Iordania și Uzbekistan s-au calificat pentru prima oară la Cupa Mondială, în timp ce Republica Democrată Congo și Haiti revin în faza finală pentru prima dată din 1974.
Șeful UEFA: multe partide neatractive
Conform Al Jazeera, Ceferin a afirmat la o conferință organizată la Ljubljana că există „un număr foarte mare de partide complet neatractive” în noul format al competiției. Totodată, președintele UEFA a recunoscut că extinderea turneului oferă și țărilor mici posibilitatea de a „simţi pulsul Cupei Mondiale”.
„Fotbalul nu este prerogativa unui grup restrâns de națiuni”
Federațiile semnatare susțin că niciun meci de la Cupa Mondială nu poate fi considerat neimportant. „Pentru țările noastre, nu există partide neimportante la Cupa Mondială. Fotbalul nu aparţine unui grup select de naţiuni. Puterea lui provine din caracterul universal”, a precizat comunicatele.
Semnatarii au subliniat că, pentru multe state, participarea la Cupa Mondială depășește sfera sportivă: „Este un moment care inspiră o generație, accelerează dezvoltarea fotbalului și creează amintiri pentru întreaga viață”.
„Revenirea pe cea mai importantă scenă a fotbalului are o semnificație specială pentru milioane de suporteri care au aşteptat ani, uneori decenii, acest moment”, se arată în declaraţia comună, referindu-se la Republica Democrată Congo și Haiti.
Federațiile solicită respect pentru toate echipele calificate
Reprezentanţii federaţiilor au subliniat că în spatele fiecărei calificări stau ani de investiţii şi eforturi colective. „În spatele fiecărei echipe naţionale există comunităţi întregi şi milioane de oameni care văd în fotbal o sursă de mândrie, speranţă şi unitate”.
„A sugera că aceste partide ar fi oarecum mai puţin importante este profund dezamăgitor şi nu recunoaşte eforturile, sacrificiile şi aspiraţiile jucătorilor, antrenorilor, cluburilor, conducătorilor din fotbal şi suporterilor din întreaga lume”, au adăugat semnatarii.
„Fiecare suporter are dreptul să viseze”
Totodată, oficialii au îndemnat la respectarea meritului sportiv: „Fiecare echipă şi-a câştigat locul pe merit. Fiecare suporter are dreptul să viseze. Fiecare meci are importanţă pentru milioane de oameni din întreaga lume”.

