Într-o postare pe Facebook, Alexandru Rogobete a informat că a luat parte la Forumul Național PES Activists România și la Gala Premiile Solidarității, la invitația vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu.
„M-a încântat să văd o sală plină, cu sute de persoane, dintre care mulți erau tineri. Oameni care nu au renunțat la credința în comunitate, în solidaritate și în forța faptelor făcute pur și simplu pentru bine, fără să aștepte recompense”, a scris Rogobete.
„Am întâlnit reprezentanţi ai ONG‑urilor şi ai societăţii civile care, de-a lungul timpului, au demonstrat că un parteneriat corect, onest şi transparent cu autorităţile locale şi centrale poate transforma vieţi. Fără interese politice ascunse. Doar pentru oameni.”, a adăugat fostul ministru al Sănătăţii.
„Se negociază orgoliile unui singur om”
Rogobete a comentat asupra situaţiei politice şi administrative actuale, pe care a descris-o ca fiind una dificilă.
„Traversăm o perioadă grea din punct de vedere politic şi administrativ. Nu se negociază proiecte, nu se negociază principii şi nici viziunea pentru viitorul României. Din păcate, se negociază orgoliile unui singur om”, a declarat el.
Potrivit său, discuţiile au loc „în spatele ușilor închise”, iar cuvântul „reformă” este utilizat mai degrabă ca un instrument politic.
„Termenul «reformă» a devenit un instrument de propagandă, nu un angajament pentru schimbare”, a susținut el.
El a adăugat că există politicieni care evită dialogul direct cu cetăţenii şi preferă să construiască „percepţii în loc de rezultate”.
„Observăm oameni care se feresc de discuţii directe cu cetăţenii, se ascund în spatele postărilor şi a algoritmilor bine plătiţi, construind percepţii în loc de rezultate. Vorbesc despre reformă, dar lasă în urmă doar contracte şi înţelegeri, nu schimbări reale pentru oameni”, a mai transmis Alexandru Rogobete.
El a subliniat că românii „nu vor permite ca ţara să fie blocată de ambiţii personale”.
„Va fi bine! Pentru că România este mai mare decât orgoliile oricărui politician”, a încheiat Rogobete.

