Întrebat de reporterul CNN cât de probabil consideră ca Rusia să lanseze un atac direct împotriva unui stat membru NATO, Nicușor Dan a declarat că un astfel de scenariu nu este, în opinia sa, unul foarte probabil pe termen scurt.
„Nu consider că este foarte probabil în următorii unu-doi ani, însă trebuie să fim în stare de alertă”, a declarat președintele României.
Totuși, Nicușor Dan a avertizat că nu trebuie exclusă o situație care astăzi pare improbabilă, amintind de momentul dinaintea invaziei rusești în Ucraina.
„Nimeni nu ar fi crezut, dacă l-ai fi întrebat în 2020 sau 2021, că Rusia va lovi Ucraina și va încerca să cucerească Kievul”, a spus șeful statului.
„Descurajarea noastră contează pentru decizia Rusiei”
Președintele a subliniat că, față de perioada anterioară invaziei din Ucraina, liderii europeni privesc acum amenințarea rusă cu mai multă seriozitate.
A menționat creșterea bugetelor de apărare și consolidarea cooperării dintre statele europene.
„Mă bucur că personalități și politicieni importanți din Europa înțeleg această amenințare. Au majorat cheltuielile pentru apărare, au început să coopereze mai strâns și realizează că trebuie să reechilibrăm efortul cu Statele Unite”, a declarat Nicușor Dan în interviul acordat CNN.
„Consider că descurajarea noastră este importantă pentru decizia Rusiei”, a adăugat președintele.
Războiul din Ucraina și temerile legate de securitatea Flancului Estic au determinat statele europene din NATO să-și majoreze semnificativ bugetele militare. Presiunile administrației Donald Trump pentru o contribuție europeană mai mare la apărarea continentului au accelerat acest proces, în timp ce mai multe capitale europene încearcă în paralel să-și consolideze capacitățile militare proprii.
Nicușor Dan: Rusia încearcă să erodeze încrederea oamenilor în autorități
Președintele a precizat în interviul pentru CNN că există o diferență între posibilitatea unui atac militar direct al Rusiei împotriva NATO și acțiunile hibride atribuite Moscovei.
În privința dronelor rusești care au intrat în spațiul aerian al unor state NATO, Nicușor Dan a considerat că aceste incidente nu sunt neapărat intenționate.
În schimb, șeful statului consideră că acțiunile de dezinformare, sabotaje și atacuri asupra infrastructurii critice fac parte dintr-o strategie premeditată.
„În cazul dronelor, aș spune că nu sunt intenționate. Dar în privința dezinformării, atacurilor hibride, atacurilor asupra infrastructurii critice, submarine sau terestre, sabotajelor, cred că încearcă să realizeze două lucruri”, a declarat Nicușor Dan.
Primul scop, potrivit președintelui, ar fi deteriorarea legăturii dintre populație și instituțiile statului.
„În primul rând, să erodeze încrederea oamenilor, a cetățenilor, în autorități”, a spus el.
Al doilea scop ar fi reducerea sprijinului european pentru Kiev.
„ și să erodeze sprijinul țărilor europene pentru Ucraina”, a adăugat Nicușor Dan.
Mai multe state europene au avertizat în ultimele luni asupra intensificării operațiunilor hibride, inclusiv acte de sabotaj, atacuri cibernetice și campanii de dezinformare atribuite Rusiei. Evaluările diferă însă privind nivelul de risc și intenția Moscovei de a testa direct limitele NATO.
România, lovită în 2026 de o dronă rusă
România se află în prima linie a riscurilor generate de apropierea războiului din Ucraina.
Pe 29 mai 2026, o dronă rusă a lovit un bloc de locuințe din Galați, rănit două persoane. Autoritățile române au identificat aparatul drept un dispozitiv de fabricație rusească, iar NATO a condamnat incidentul și a reiterat că este pregătită să apere teritoriul aliaților.
Datele Ministerului Apărării arată că numărul incursiunilor dronelor în spațiul aerian românesc a crescut semnificativ în 2026, în special în zonele aflate în apropierea porturilor ucrainene de pe Dunăre atacate de Rusia.
„Nu suntem pe deplin pregătiți”
Nicușor Dan a recunoscut în interviul pentru CNN că România nu este încă pe deplin pregătită pentru amploarea noii amenințări reprezentate de drone.
„Fenomenul dronelor este nou și am avut aceeași problemă ca toți ceilalți. Am efectuat câteva îmbunătățiri, iar Statele Unite ne-au ajutat cu echipamente pentru radare și echipamente pentru a le doborî”, a declarat președintele.
„Nu suntem complet pregătiți, dar am realizat aceste îmbunătățiri”, a adăugat el.

