O nouă măsură legislativă ar putea obliga primarii din România să majoreze impozitele locale cu până la 70%, începând de anul viitor. Decizia stârnește dezbateri aprinse în rândul edililor, care se arată împărțiți între necesitatea de a echilibra bugetele și povara tot mai mare pusă pe umerii populației.
Marius Popescu, primar Bâlteni: „Nu voi împovăra și mai mult oamenii”
Marius Popescu, primarul PSD al comunei Bâlteni, a declarat că nu va lua o asemenea măsură dacă va rămâne la latitudinea administrațiilor locale:
„La nivelul comunei Bâlteni suntem pe minim, tot ce-am făcut a fost să majorăm impozitele cu rata inflației. Cât voi fi eu primar nu voi face un astfel de proiect de majorare a taxelor.”
Edilul consideră că locuitorii sunt deja sufocați de numeroase taxe și impozite și că o majorare drastică ar afecta grav nivelul de trai.
Mădălin Ungureanu, primar Bălești: „Bugetele locale au nevoie de echilibru, dar oamenii nu vor putea plăti”
La polul opus, Mădălin Ungureanu, primarul PSD al comunei Bălești, recunoaște că o majorare de până la 70% ar putea aduce mai mult echilibru financiar administrațiilor locale. Totuși, acesta avertizează asupra unui risc major:
„Îi dau dreptate premierului Ilie Bolojan că o majorare cu 70% a impozitelor va echilibra bugetele locale. Se teme, însă, că oamenii nu le vor putea plăti, iar colectarea va scădea.”

