‘După ce nu mai eşti popular, nu se mai foloseşte nimeni de poza ta’: Traian Băsescu intervine în disputa privind folosirea imaginii lui Nicuşor Dan de către USR

Date:

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, duminică seară, despre disputa privind folosirea imaginii lui Nicușor Dan de către USR în campania electorală a lui Cătălin Drulă pentru Primăria Capitalei, că atât timp cât ești „încă popular, partidul care te-a susținut va uza de numele tău, de pozele tale, de toate cele, fără să te întrebe”, însă după ce nu mai ești „foarte popular”, nu se mai folosește nimeni de poza ta.

Traian Băsescu a fost întrebat, la Digi 24, ce părere are despre disputa dintre candidatul liberal Ciprian Ciucu și cel al USR, Cătălin Drulă, în legătură cu faptul că acesta din urmă folosește în campania electorală din București imaginea președintelui Nicușor Dan, inclusiv consilierul prezidențial Ludovic Orban afirmând că la un moment dat acest lucru îi va enerva pe votanții președintelui.

„Eu cred că nu se va enerva domnul Nicușor Dan pentru că nu s-a enervat când a fost susținut de USR în campania prezidențială, pe de o parte, iar pe de altă parte, vă spun din experiență. Cât timp ești încă popular, partidul care te-a susținut va uza de numele tău, de pozele tale, de toate cele, fără să te întrebe. De regulă, fără să te întrebe, te trezești că ești pe afiș chiar și cu unii infractori care candidau pe listele partidului, ajungi într-un județ și te trezești cu el pe afiș. Asta e la lideri, dar asta nu înseamnă că e la nesfârșit acest abuz. După ce nu mai ești foarte popular, nu se mai folosește nimeni de poza ta”, a explicat Traian Băsescu.

Ludovic Orban a susținut, cu o zi în urmă, că membrii USR folosesc imaginea lui Nicușor Dan în campania electorală pentru Primăria Capitalei, consilierul prezidențial considerând că acest lucru va ajunge să-i enerveze pe simpatizanții președintelui prin faptul că abuzează de imaginea lui.

Nicușor Dan nu este implicat în campania pentru Primăria Capitalei – Ludovic Orban

Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Antena 3 CNN, că Nicușor Dan nu este implicat în campania pentru Primăria Capitalei.

„A fost întrebat la conferința de presă din această săptămână și a explicat punctul de vedere. A fost prezent la evenimentul de lansare. Asta nu înseamnă că e implicat în campanie. Sigur că cei de la USR îi folosesc imaginea președintelui, până la urmă o să ajungă să-i enerveze pe simpatizanții lui Nicușor Dan prin faptul că abuzează efectiv de imaginea lui Nicușor Dan”, a afirmat Ludovic Orban.

El a fost întrebat dacă Nicușor Dan este deranjat de acest lucru.

„Vă mărturisesc că n-am discutat acest subiect. Până la urmă, decizia este a bucureștenilor și ei urmează să hotărască”, a mai spus Ludovic Orban.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara