Ministerul Educației și al Cercetării a comunicat joi că echipa României a realizat o performanță deosebită la Olimpiada Europeană de Geografie 2026, desfășurată la Varna, Bulgaria, ocupând prima poziție în clasamentul național.
Juniorii României, medalii de aur și argint
În categoria juniori, aurul a fost cucerit de Bogdan-Andrei Mateșescu-Pașcalău, elev al Colegiului Național „C.D. Loga” din Timișoara, și de Tudor Toma, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București. Argintul l-au obținut Matei Eftime, de la Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” Brașov, și Gabriel Perhinschi, de la Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași.
Categoria seniori: cel mai bun rezultat al competiției
În categoria seniori, aurul a revenit lui David-Mihai Dumitrescu, elev al Colegiului Național „Carol I” din Craiova, Alexandrei-Mihaela Aramă, de la Colegiul Național Iași, și Eduardului-Ionuț Păun, de la Colegiul Național „Unirea” din Focșani. Argintul i-a fost acordat lui Ionuț Merăuță, elev al aceluiași colegiu din Focșani.
Conform Ministerului Educației și Cercetări, David-Mihai Dumitrescu a obținut „locul 1 în clasament – cel mai mare punctaj din concurs”.
Coordonatorii grupului au fost Mihaela Cornelia Fiscutean, de la Colegiul Național Iași, și Mihaela Florina Alexandru, din cadrul Ministerului Educației și Cercetării.
„Felicitări elevilor, profesorilor și părinților care i-au susținut neîntrerupt!”, au declarat reprezentanții ministerului în mesajul publicat după desfășurarea concursului.

