Ultimele informații privind capacitatea instalată în Sistemul Energetic Național (SEN), furnizate de Transelectrica și valabile la data de 1 iulie, confirmă tendința observată în ultimele luni: extinderea rapidă a sectorului solar și continuarea reducerii capacității pe cărbune, potrivit e-nergia.ro.
Conform licențelor ANRE, capacitatea totală instalată în SEN era de 19.732 MW la 1 ianuarie, conform celor mai recente date ale Transelectrica. Cele mai notabile evoluții se referă la cărbune și la fotovoltaic.
În primul caz, în urma recentelor închideri de grupuri termo și a retragerii sau reducerii licenței, în funcţiune rămân doar 10 grupuri pe cărbune, cu o capacitate de 1.600 MW. În primele trei luni ale anului curent au fost eliminate 335 MW din sistem. În decurs de patru ani, puterea instalată în centralele pe cărbune s-a redus practic la jumătate, datorită mai multor factori, cel mai important fiind angajamentele de decarbonare ale României.
Până la sfârșitul lunii august ar trebui să se închidă încă un grup de 300 MW, cu excepția situației în care guvernul reușește să convingă Comisia de necesitatea menținerii sale cel puțin o iarnă, având în vedere starea foarte critică a SEN – adecvarea ar fi grav afectată.
Pe de altă parte, parcurile fotovoltaice se multiplică într-un ritm impresionant. Datele recente ale Transelectrica indică faptul că sunt licențiate în prezent 956 de parcuri fotovoltaice. Capacitatea lor instalată, conform licențelor ANRE, a atins 3.840 MW.
Astfel, puterea instalată în fotovoltaicele dispecerizabile a crescut de peste două ori în ultimul an și jumătate, ca urmare a exploziei de noi instalări în acest al doilea val al surselor regenerabile – la începutul lui 2025 erau instalate doar 1.800 MW.
La cei 3.840 MW proveniți din parcuri se adaugă și capacitatea prosumatorilor de diverse tipuri, estimată la aproximativ 3.700 MW.
În ceea ce privește celelalte surse, nu există evoluții spectaculoase – capacitatea instalată în eolian continuă să crească, însă foarte lent, la fel și cea a grupurilor pe gaze.
Capacitatea instalată în SEN ar putea depăși din nou pragul de 20.000 MW până la sfârșitul acestui an, datorită licențierii suplimentare de parcuri fotovoltaice și eoliene și, eventual, a unor grupuri pe gaz, cele mai așteptate fiind cele de la Mintia sau Iernut (ultima fiind puțin probabilă). Cu toate acestea, structura sa va fi complet diferită față de perioada în care atingem 20.000 MW și, în mod similar, disponibilitatea acestor 20.000 MW va fi mai redusă, pe fondul creșterii aportului regenerabil.

