Marile sindicate din România au fost la Cotroceni și au plecat de acolo cu ‘opinii și justificări’: Cer intervenția de urgență a lui Nicușor Dan

Date:

Marile sindicate din România au fost la Palatul Cotroceni, unde s-au întâlnit cu consilierul prezidențial Radu Burnete. Sindicaliștii susțin că de la Cotroceni au primit doar „opinii și justificări”, de aceea îi solicită președintelui Nicușor Dan să intervină de urgență pentru a media conflictul dintre organizațiile sindicale și reprezentanții Guvernului.

Confederațiile sindicale semnatare, Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România – Frăția, Confederația Sindicatelor Democratice din România (CSDR) și Confederația Sindicală Națională MERIDIAN, au participat la întâlnirea din data de 26 noiembrie cu Consilierul Prezidențial Radu Burnete, în contextul solicitării adresate Președintelui României de a media conflictul social dintre organizațiile sindicale și reprezentanții Guvernului.

Sindicaliștii precizează cu fermitate că nu au cerut opinii sau justificări din partea consilierilor prezidențiali, ci exercitarea unei atribuții constituționale exclusive a Președintelui României. Conform art. 80 alin. (2) din Constituție, Președintele României „veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice” și „exercită funcția de mediere între puterile statului și între stat și societate” în situații de conflict sau blocaj social.

Această prerogativă nu poate fi substituită prin consultări tehnice sau întâlniri informale. Întâlnirea din data de 26 noiembrie nu a abordat substanțial temele pentru care a fost solicitată: salariul minim, pierderea puterii de cumpărare și condițiile reale de muncă.

Explicațiile primite au creat impresia că nu există argumente legitime pentru creșterea salariului minim garantat – exceptând dorința menținerii unui nivel favorabil maximizării profitului capitalului, chiar în contextul unei crize economice recunoscute de guvernanți.

Sindicaliștii solicită Președintelui României să intervină de urgență pentru a media conflictul dintre organizațiile sindicale și reprezentanții Guvernului. Ei cer declanșarea imediată a procedurii constituționale de mediere, stabilirea unui cadru oficial de dialog real între Președintele României, Guvern și confederațiile sindicale, și includerea pe agenda medierii a următoarelor puncte: creșterea salariului minim garantat în plată, în conformitate cu standardele europene, apărarea puterii reale de cumpărare a lucrătorilor și condițiile decente de muncă în sectoarele public și privat.

Share post:

Popular

Mai multe articole asemănătoare
Știri

Imagine principalaImagine secundara Imagine tertiara