Potrivit lui Mihai Fifor, alocuțiunea privind Starea Uniunii Europene ținută de Ursula von der Leyen la Strasbourg, la data de 16 septembrie, necesită o analiză care depășește contextul politic imediat, deoarece revelează transformările pe care Uniunea Europeană încearcă să le implementeze în domeniul securității.
„Europa își propune să treacă de la alocarea unor fonduri mai mari pentru apărare la sporirea capacității reale de apărare”, notează Fifor.
Potrivit acestuia, una dintre provocările strategice majore cu care s-a confruntat Europa în ultimele decenii a fost modul în care poate fi edificată o apărare europeană mai robustă fără a duplica NATO.
„Articolul 4 european”
„Von der Leyen menționează clar că doctrina, instituțiile și procedurile decizionale europene nu au evoluat împreună cu realitatea actuală și propune, în acest sens, o nouă Strategie Europeană de Securitate. Cea mai mare miză nu constă doar în elaborarea unei strategii noi, ci în mecanismele concrete prin care aceasta urmează să producă rezultate”, mai adaugă Fifor.
Fifor amintește de propunerea președintei Comisiei referitoare la o formă de „Articol 4 european”: un mecanism prin care, în situația în care securitatea unui stat membru este pusă în pericol fără a ajunge la agresiunea armată, statele membre să se adune pentru a coordona un răspuns european comun.
„În alocuțiunea sa, ea pune accent pe cooperarea cu NATO și prezintă noile instrumente europene ca fiind aliniate cu Alianța. Aceasta reprezintă o distincție fundamentală. Europa are nevoie de o mai mare capacitate de acțiune, însă nu are nevoie de două sisteme de securitate concurente. Valoarea adăugată a Uniunii poate apărea tocmai în acea zonă de graniță în care răspunsul nu este exclusiv militar și în care UE deține instrumente economice, financiare, diplomatice, cibernetice și de reglementare pe care NATO nu a fost concepută să le folosească”, mai afirmă Mihai Fifor.
Consiliul European de Securitate
Social-democratul mai menționează că una dintre propunerile care necesită o atenție deosebită este înființarea unui Consiliu European de Securitate, într-un format al liderilor care ar putea reuni la aceeași masă statele Uniunii și parteneri esențiali pentru securitatea continentului, cum ar fi Regatul Unit, Canada, Norvegia și Ucraina.
„Luată în ansamblu, împreună cu propunerea unui «Articol 4 european», cu noua Strategie Europeană de Securitate și cu instrumentele pentru dezvoltarea capabilităților strategice, ideia Consiliului European de Securitate începe să contureze o viziune mai amplă. Nu mai este vorba despre inițiative izolate, ci despre încercarea de a defini o arhitectură europeană de securitate potrivită pentru o lume profund schimbată”, mai spune Fifor.
„Europa a început să o caute”, aceasta este concluzia la care ajunge Fifor în privința noii arhitecturi europene de securitate.
În evaluarea sa, deosebirea dintre statele care vor juca un rol semnificativ și cele care vor rămâne în periferie va depinde nu numai de poziția geografică și de resurse, ci și de capacitatea acestora de a transforma oportunitățile în putere economică, industrială, politică și strategică.
Fifor, despre România: „Putem redeveni jucători”
În privința României, Fifor subliniază modul în care vor fi utilizați banii obținuți prin intermediul SAFE.
„Până în prezent, România are un împrumut uriaș de rambursat prin SAFE. Împrumut. Aproape 16 miliarde de euro. Suma pentru care, în mare parte, s-au asumat obligații contractuale”, afirmă fostul ministru.
Potrivit lui Fifor, țelul nu ar trebui să se limiteze la dotarea Armatei României cu echipamente moderne, ci trebuie să includă dezvoltarea unor capacități de producție bazate pe transfer de tehnologie, know-how și inovație.
„Nu doar achiziții”, subliniază Fifor, care consideră că România poate profita de contextul actual pentru a-și revigora industria de apărare și pentru a-și consolida poziția în noua arhitectură europeană de securitate.
Fostul ministru afirmă că România are nevoie, în acest context, de o politică externă hotărâtă și de politici interne previzibile care să permită dezvoltarea unor industrii strategice.
„Desigur, putem rămâne în apatia care caracterizează prezența politică românească pe scena externă (…) Sau putem redeveni actori importanți”, afirmă Mihai Fifor.
